Ţările de Jos: Derbiul Feyenoord Rotterdam – Ajax, amânat din cauza unei greve a poliţiei

Primarul din Rotterdam a anunţat, marţi, că a decis să amâne meciul de duminică din campionatul olandez dintre Feyenoord Rotterdam şi Ajax Amsterdam, din cauza unei greve a poliţiei, relatează lequipe.fr.

„Siguranţa jucătorilor şi a publicului nu poate fi suficient garantată fără implicarea poliţiei”, a declarat primarul oraşului Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, într-un comunicat transmis AFP.

Prin urmare, meciul din etapa a patra a Eredivisie dintre Feyenoord Rotterdam şi Ajax Amsterdam nu va avea loc duminică.

Nu a fost anunţată nicio dată de disputare a meciului.

În septembrie anul trecut, meciul dintre cele două echipe a fost întrerupt după ce au fost aruncate diverse obiecte pe teren.

Poliţia a anunţat luni că nu va fi prezentă la meciul de la Rotterdam din cauza unei greve care a început în urmă cu câteva luni pe tema pensionării anticipate.

Federaţia olandeză de fotbal (KNVB) a declarat că deplânge acţiunea poliţiei şi amânarea ulterioară a meciului.

„Bineînţeles, fotbalul nu este pentru aşa ceva”, a declarat KNVB într-un comunicat, exprimându-şi speranţa că poliţia şi guvernul olandez vor ajunge în curând la un acord cu privire la problema pensionării anticipate.

Elcen: Oprirea forţată a CET Progresu este o consecinţă a incapacităţii tehnice a Termoenergetica de a asigura parametrii minimi necesari funcţionării corespunzătoare a centralei

Cel puţin 30 de morţi în urma ruperii unui baraj în Sudan