Aproximativ 200 de activişti ecologişti, inclusiv suedeza Greta Thunberg, au blocat luni cea mai importantă rafinărie din Norvegia, căreia-i cer să îşi pună capăt industriilor petrolului şi gazelor naturale, anunţă organizatorii, Extinction Rebellion, şi poliţia, relatează AFP.
Activişti de la Extinction Rebellion s-au aşezat pe drum, blocând accesul în Rafinăria Mongstad, la Bergen, pe coasta de sud-vest a Norvegiei, în timp ce un grup caiace şi de vapoare cu pânze blocau intrarea în port.
”Suntem aici pentru că este perfect clar că nu există viitor în perol. Energiile fosile omoară şi distrug”, declară într-un comunicat Greta Thunberg, adăugând că producători de petrol ca Norvegia ”au sânge pe mâini”.
Combustibilii fosili alimentează încălzirea globală prin emiterea de gaze cu efect de seră.
Poliţia a anunţat că că se află la faţa locului de la ora locală 9.00 (10.00, ora României) şi supraveghează situaţia.
Activiştii anunţă, la rândul lor, că prevăd să continue protestele toată săptămâna în Norvegia, printr-o serie de manifestaţii.
Rafinăria Mongstad este proprietatea gigantului petrolier Equinor, al cărui acţionar majoritar este statul norvegian.
Activiştii le cer liderilor norvegieni un ”plan de ieşire din petrol şi gaze naturale”.
Norvegia este criticată cu regularitate din cauza sectorului său petrolifer şi gazifer, în contextul în care este primul producător european al acestor materii prime.
Oslo subliniază că acest sector este o sursă de locuri de muncă şi de know-how şi importanţa garantării unei furnizări stabile a energiei în Europa.
Equinor a anunţat că precinizează să păstreze – până în 2035 – o producţie de petrol stabilă de 1,2 milioane de barili pe zi şi o producţie de gaze naturale de 40 de de miliarde de metri cubi anual.