Sorin Grindeanu: Suntem de acord cu eliminarea privilegiilor, dar vrem și program de relansare economică

Știri de azi | Sorin Grindeanu: Suntem de acord cu eliminarea privilegiilor, dar vrem și program de relansare economică - Știri de azi |
#image_title

Preşedintele interimar al PSD a declarat după şedinţa conducerii PSD că în cadrul BPN s-au prezent, în linii mari, propuneri pentru relansare economică.

”Eu ţin foarte mult şi noi ţinem foarte mult la acest lucru. Vorbim de câteva luni de zile de aceste pachete, că a fost pachetul 1, că urmează pachetul 2, dar în acelaşi timp trebuie să vorbim şi de măsuri de relansare economică”, a mai spus Grindeanu.

Grindeanu a anunţat că Radu Oprea, împreună cu alţi colegi, au făcut un prim draft, care va fi lucrat în aceste zile, într-un grup lărgit, pe care îl vor prezenta prim-ministrului.

”Este absolut necesar pentru ţara noastră să vorbim şi de un asemenea pachet de relansare economică care nu înseamnă efort bugetar. Şi îl vom prezenta public”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Consiliul Judeţean Ilfov va premia elevii care obţin rezultate bune la olimpiade şi concursuri, dar şi pe profesorii care îi pregătesc / Ce sume se vor aloca - Știri de azi |

Consiliul Judeţean Ilfov va premia elevii care obţin rezultate bune la olimpiade şi concursuri, dar şi pe profesorii care îi pregătesc / Ce sume se vor aloca

Știri de azi | Brânzeturi contaminate cu Listeria în mai multe țări europene: produsele suspecte au fost retrase de la comercializare - Știri de azi |

Brânzeturi contaminate cu Listeria în mai multe țări europene: produsele suspecte au fost retrase de la comercializare