FIFA ia în considerare ideea de a organiza Cupa Mondială a Cluburilor la doi ani

Știri de azi | FIFA ia în considerare ideea de a organiza Cupa Mondială a Cluburilor la doi ani - Știri de azi |
#image_title

FIFA ia în considerare ideea de a organiza Cupa Mondială a Cluburilor o dată la doi ani, în loc de patru în prezent.

Programat iniţial să aibă loc la fiecare patru ani, turneul ar putea fi organizat la fiecare doi ani începând cu 2029, a relatat duminică The Guardian.

La sfârşitul lunii iulie, ESPN a relatat că Real Madrid şi alte câteva cluburi europene şi sud-americane militau pentru o competiţie bienală. Scopul era în mod clar acela de a-şi creşte veniturile din acest eveniment, care este deosebit de profitabil.

Propunerea ar fi primit sprijinul altor echipe care nu s-au calificat pentru turneul din acest an, printre care Barcelona, Manchester United, Liverpool şi Napoli. Deşi FIFA a considerat recent operaţiunea „nefezabilă”, este posibil să îşi fi schimbat poziţia în lumina succesului ediţiei din 2025, câştigată de Chelsea.

Cupa Mondială a generat „venituri de peste două miliarde de dolari (1,71 miliarde de euro)”, potrivit lui Gianni Infantino. Datorită victoriei din finală, Chelsea a încasat un premiu de 98 de milioane de euro. iar finalista PSG s-a putut consola cu 92 de milioane de euro.

Calendarul fiind deja stabilit pentru 2029, orice modificare ar putea fi făcută doar începând cu ediţia următoare. Prin urmare, posibilitatea unui turneu în 2031 ar fi foarte reală. Problema numărului de echipe participante este, de asemenea, pe masă. FIFA ar fi dispusă să discute un model cu 48 de echipe, faţă de 32 în acest an. 

Știri de azi | „Frankenstein”, de Guillermo del Toro, va avea premiera pe Netflix în 7 noiembrie – VIDEO - Știri de azi |

„Frankenstein”, de Guillermo del Toro, va avea premiera pe Netflix în 7 noiembrie – VIDEO

Știri de azi | PSD, de acord să se taie banii celor care ”nu au fost în stare să semneze contracte” - Știri de azi |

PSD, de acord să se taie banii celor care ”nu au fost în stare să semneze contracte”