Conform Reuters, Novo Nordisk a confirmat luni că lansează o nouă ofertă pentru pacienții din Statele Unite diagnosticați cu diabet de tip 2, prin care aceștia pot cumpăra Ozempic la un preț fix de 499 de dolari pe lună.
Programul este destinat pacienților care nu folosesc asigurări și plătesc direct pentru tratament.
Oferta va fi disponibilă prin platforma de farmacie online NovoCare, lansată mai devreme în acest an pentru a facilita vânzarea medicamentului Wegovy, și printr-un parteneriat cu serviciul de telemedicină GoodRx, care va comercializa atât Wegovy, cât și Ozempic la același preț.
Compania a precizat că această inițiativă face parte din strategia sa de a îmbunătăți accesul pacienților la medicamentele autentice pe bază de semaglutid, în condițiile în care cererea globală rămâne foarte ridicată.
Măsura vine pe fondul unei competiții tot mai acerbe cu Eli Lilly, principalul rival american, și al presiunilor cauzate de apariția versiunilor generice ale medicamentului Wegovy, unul dintre produsele vedetă ale companiei.