Lia Olguţa Vasilescu, după discuţiile cu Bolojan: O solicitare nerezolvată, concedierile se vor raporta la populaţia din recensământ, din punctul nostru de vedere nu este corect deloc / Sunt municipii care vor avea pierderi şi de 100, 200 de persoane

Știri de azi | Lia Olguţa Vasilescu, după discuţiile cu Bolojan: O solicitare nerezolvată, concedierile se vor raporta la populaţia din recensământ, din punctul nostru de vedere nu este corect deloc / Sunt municipii care vor avea pierderi şi de 100, 200 de persoane - Știri de azi |
#image_title

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care este preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, a declarat, luni, după discuţiile cu premierul Bolojan, că 0 solicitare nerezolvată este că se va raporta totul la recensământ, ”care nu este corect deloc”, ea precizând că sunt municipii care vor avea pierderi şi de 100, 200 de persoane. Vasilescu a mai spus că au încercat să meargă pe varianta datelor de la INS, care sunt actualizate din an în an, sau pe varianta de la Direcţiile de Evidenţă a Populaţiei, dar nu s-a acceptat.

”Am avut 30 de solicitări, dintre care una singură este nerezolvată. Mai precis se va raporta totul la recensământ, la numărul de populaţie de la recensământ, care din punctul nostru de vedere nu este corect deloc, pentru că ştim cum s-a făcut recensământul, în pandemie. La Craiova, de exemplu, am primit doar 400 de tablete pentru a recenza o populaţie de 300.000 de locuitori. Ori este clar că rezultatele acelui recensământ nu au niciun fel de legătură cu realitatea. Am încercat să mergem pe varianta datelor de la INS, care sunt actualizate din an în an, am încercat să mergem pe varianta de la Direcţiile noastre de Evidenţă a Populaţiei, nu s-a acceptat, până la urmă, niciuna dintre aceste variante. În schimb, am reuşit să salvăm foarte multe dintre proiecte, în sensul că toate proiectele care la ora actuală se află la stadiu fizic peste 30% vor fi finanţate prin PNRR”, a anunţat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, la Palatul Victoria, după discuţia Asociaţiei Municipiilor din România cu premierul Ilie Bolojan.

Întrebată care este diferenţa dacă vor face concedierile raportat la recensământ sau dacă le face la evidenţa populaţiei, Lia Olguţa Vasilescu a spus că este foarte mare.

”La Craiova, de exemplu, nu avem decât 4 persoane care vor trebui să fie disponibilizate, dar asta pentru că noi nu am făcut foarte multe angajări, adică pe schema pe care o aveam prevăzută de personal nu am mers niciodată cu ea la maxim şi, în general, municipiile să ştiţi că sunt cam în această situaţie. Noi am mai fost afectaţi de o scădere a organigramei şi anul trecut cu 10%, anul acesta ar veni cu 20%, dar sunt, într-adevăr, municipii reşedinţă de judeţ care vor avea pierderi şi de 100 sau 200 de persoane”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu

. Ea a precizat că pentru celelalte proiecte urmează, după această Ordonanţă de urgenţă, să existe un memorandum făcut de ordonatorii de credite de la ministerele respective, cu asigurarea că, în cazul în care se stabileşte că ele vor putea fi terminate până la jumătatea anului viitor, vor primi sumele necesare.

”O veste mai fericită, aş putea spune, pentru că nu ne mai aşteptam deloc la ea, a fost ca proiecte pe care noi am reuşit să le facem şi sunt la stadiul de SF sau de DALI, dar care nu intraseră în contractare, în cazul în care vor fi autorităţi care nu vor putea să-şi finalizeze proiectele până la data de iulie 2026, vor intra şi acestea la finanţare”, a mai spus Vasilescu. Primarul Craiovei a menţionat că, mai mult decât atât, se încearcă să se treacă şi pe alte resurse, pe Fondul de Climă, de exemplu, câteva proiecte, pentru că şi acolo contractarea începe din 2026.

”Se vor prioritiza aceste proiecte, în sensul că pistele de biciclete şi toate celelalte care nu erau foarte urgente vor fi date la o parte în favoarea şcolilor, reabilitărilor de blocuri, grădiniţelor, drumurilor judeţene şi aşa mai departe”, a mai spus primarul.

Lia Olguţa Vasilescu a mai spus că au avut asigurări că şi la programul Angel Saligny se vor primi nişte sume de bani, care însă nu vor putea să acopere toate proiectele.

”Şi aici va fi vorba de o prioritizare a celor care se referă la şcoli, drumuri judeţene şi aşa mai departe, în detrimentul celor care poate nu sunt atât de importante, drumuri prin pădure şi alte lucruri de genul acesta”, a spus ea.

Știri de azi | Lucian Viziteu, primarul Bacăului, despre refuzul PSD de a ceda funcţiile de prefect şi subprefect către USR: Aşteptăm hotărârea de guvern, ca urmare a negocierii din coaliţie / Cred că toţi partenerii sunt serioşi şi îşi vor respecta obligaţiile - Știri de azi |

Lucian Viziteu, primarul Bacăului, despre refuzul PSD de a ceda funcţiile de prefect şi subprefect către USR: Aşteptăm hotărârea de guvern, ca urmare a negocierii din coaliţie / Cred că toţi partenerii sunt serioşi şi îşi vor respecta obligaţiile

Știri de azi | Putin i-a sunat pe liderii Braziliei, Indiei şi Africii de Sud înaintea vizitei lui Zelenski la Washington. Toţi liderii UE vor fi informaţi marţi despre discuţiile de la Washington - Știri de azi |

Putin i-a sunat pe liderii Braziliei, Indiei şi Africii de Sud înaintea vizitei lui Zelenski la Washington. Toţi liderii UE vor fi informaţi marţi despre discuţiile de la Washington