Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 1,36%, până la 20.738,87 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 1,32%, potrivit Agerpres.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 1,13%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a câştigat 0,97%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în scădere cu 0,92%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a pierdut 1,37%.
Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis cu o depreciere de 1,16%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Hidroelectrica, cu tranzacţii de 18,89 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania – cu 12,85 milioane de lei, şi cele ale Romgaz (11,39 milioane de lei).
În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile AETA (+8,77%), Artego (+4,27%) şi Infinity Capital Investments (+4,21%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca S.A. (-14,48%), Casa de Bucovina – Club de munte (-7,47%) şi Şantierul Naval Orşova (-7,29%).