Un pas înainte, doi înapoi. Progres cu semnul întrebării: Magistrala M6 se construiește, dar nu are încă bani garantați

Știri de azi | Un pas înainte, doi înapoi. Progres cu semnul întrebării: Magistrala M6 se construiește, dar nu are încă bani garantați - Știri de azi |
#image_title

”Astăzi, în jurul orei 12:15, primul TBM a străpuns peretele staţiei Aeroport Băneasa de pe secţiunea sudică a Magistralei M6 de metrou din Bucureşti. Cârtiţa botezată “Sfânta Maria” a forat aproximativ 900 de metri între PLS Tokyo (zona Mall Băneasa) şi această staţie în 4 luni şi-un pic, fiind lansată în 9 aprilie 2025. Va poposi aici o vreme pentru revizie şi apoi va reporni spre staţia Gara Băneasa de lângă Fântâna Mioriţa, unde este aşteptată în 2-3 luni din momentul în care se pune din nou la treabă”, au transmis, luni seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, potrivit News.

Citește și VIDEO Un titan de 600 de tone dă viață unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură: metroul care iese din Capitală

Potrivit acestora, pe sensul celălalt, la mai puţin de 500 de metri în spate, se află cârtiţa “Sfânta Ana” care va ajunge în staţia Aeroport Băneasa în luna septembrie, dacă va reuşi să sape 12 metri zilnic, în medie. Recordul a fost 24 de metri într-o singură zi.

”Ne bucurăm să vedem progres în teren, însă marea necunoscută rămâne finanţarea. Staţiile 1 Mai-Tokyo au fost aprobate de Comisia Europeană să primească fonduri de coeziune. Oficialii Metrorex şi MT au încercat să înlocuiască în PNRR magistrala M4 Gara de Nord-Filaret cu aceasta. Numai că acum finanţarea PNRR s-a evaporat şi proiectul trebuie readus urgent în Programul Transport”, arată specialiştii organizaţiei.

Potrivit acestora, lunar, şantierul poate aduna până la 3,5 milioane de euro costuri fixe chiar dacă nu se mişcă un deget.

”Dacă nu vrem să păţim ca la Magistrala M5 care a suferit aproape doi ani din lipsa banilor, unde instanţa ne-a pus să achităm vreo 40 de milioane euro daune către constructor, trebuie să mai găsim ceva prin buzunare şi pentru M6… Sud”, au mai transmis reprezentanţii organizaţiei.

Potrivit acestora, o situaţie şi mai dificilă este pe M6 Nord, între staţiile Washington şi Otopeni, unde Comisia Europeană a refuzat finanţarea din fonduri nerambursabile şi statul este nevoit să asigure banii exclusiv de la buget şi din împrumuturi.

Știri de azi | Kremlinul califică discuţiile de la Casa Albă drept „o zi importantă pentru diplomaţie” - Știri de azi |

Kremlinul califică discuţiile de la Casa Albă drept „o zi importantă pentru diplomaţie”

Știri de azi | Tik Tok intră pe piața informațiilor sexuale destinate copiilor: Va posta zeci de videoclipuri educaționale - Știri de azi |

Tik Tok intră pe piața informațiilor sexuale destinate copiilor: Va posta zeci de videoclipuri educaționale