SUA au revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini

Știri de azi | SUA au revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini - Știri de azi |
#image_title

Principala cauză au fost “depăşirea duratei de şedere autorizate şi încălcarea legii’, a precizat acest oficial din cadrul Departamentului de Stat sub protecţia anonimatului, subliniind că, în “marea majoritate a cazurilor”, era vorba de “agresiune, conducerea sub influenţa alcoolului, furt şi sprijin pentru terorism”.

“Aproximativ 4.000 din cele 6.000 de vize au fost revocate pentru că aceşti vizitatori au încălcat legea”, a explicat oficialul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a revocat de asemenea un număr de vize pentru studenţi care au organizat manifestaţii critice la adresa ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

În luna martie, el declara că revocă zilnic vize, afirmând despre studenţii străini militanţi: “De fiecare dată când găsesc unul dintre aceşti nebuni, le retrag viza”.

Conform unui decret emis în prima zi a preşedinţiei sale în ianuarie, Donald Trump a cerut un control mai strict al persoanelor care intră în Statele Unite pentru a se asigura că acestea “nu au atitudini ostile faţă de cetăţenii, cultura, guvernul, instituţiile sau principiile fondatoare” ale SUA.

De atunci, administraţia Trump s-a angajat într-o serie de bătălii împotriva universităţilor, anulând mii de vize şi atacând universităţi de renume suspectate că acţionează împotriva intereselor de politică externă ale Statelor Unite.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Kim Jong Un acuză Seulul şi Washingtonul că manifestă voinţă de război şi promite expansiune nucleară - Știri de azi |

Kim Jong Un acuză Seulul şi Washingtonul că manifestă voinţă de război şi promite expansiune nucleară

Știri de azi | Leeds United și-a marcat triumfal revenirea în Premier League cu o victorie strânsă împotriva lui Everton - Știri de azi |

Leeds United și-a marcat triumfal revenirea în Premier League cu o victorie strânsă împotriva lui Everton