Investigațiile sunt în curs de derulare, anunță ministrul
„În acest moment există nu numai o investigație, ci trei. Și trebuie să vă explic cum. Două investigații sunt automate, oarecum. În sensul că Ministerul Educației, prin departamentul lor de PNRR, s-a autosesizat pentru că există o procedură europeană care ține de sesizarea de nereguli și să te uiți să vezi dacă ai probleme sau nu. În același timp, MIPE, în calitate de coordonator național, ca procedură automată, fără ca eu, ca ministru, să intervin, s-a sesizat tot pe zona de PNRR. Direcția Generală PNRR s-a sesizat având vedere că este o cheltuială care e făcută din fondul PNRR. Aceste două sesizări automate vin evident legate de procedura clasică de sistem de management și control pe fonduri europene”, spune Pîslaru, conform Mediafax.
Pîslaru explică și motivația de a trimite Corpul de Control
„Există posibilitatea ca, pe zona de legalitate, pașii înlănțuiți, unul câte unul, să țină de perspectiva legalității. Dar există întrebări cu privire la oportunitate, rezonabilitate și alte lucruri care sunt legate de folosirea banilor europeni și sunt legate de obiectivele unor posibile închete ale Parchetului European. În timp ce strângem cureaua și facem economii în toate părțile, cel puțin din primele informații furnizate public, chiar de mass media, rezultă că discutăm aici de niște sume care, la prima vedere, parcă sunt mai mari decât ar fi un cost rezonabil pentru astfel de microbuz. Corpul de Control și această închetă pe care o va face la ordinul pe care l-am dat, nu este o anchetă de a judeca situația, ci de a verifica dacă există rezonabilitate sau, invers, dacă există suspiciune pentru a transmite mai departe aceste informații către parchetul european și poate alte organe abilitate în funcție de aceste rezultate”, potrivit ministrului.
Ministrul a confirmat că ancheta Corpului de Control este în derulare. Celelalte două proceduri au ca termen de derulare trei luni.