Întrebat dacă Guvernul ar trebui să înghețe pensiile și salariile în cazul în care ar ajunge datoria publică la 70%,Pîslaru a precizat că indicatorul care se folosește la nivel european, mai ales pentru Zona Euro, dar și în general pentru sănătatea financiară a unei țări, este, de obicei, de 60% din PIB.
Pîslaru a explicat că, la nivel european, se consideră un prag de siguranță pentru datoria publică în jur de 60% din PIB. În timp ce cifra de 70% a stârnit discuții despre posibile înghețări de salarii și pensii, ministrul a subliniat că soluția optimă rămâne creșterea economică, nu măsuri restrictive imediate, potrivit Mediafax.
Ministrul a mai punctat că resursele europene trebuie valorificate înainte de a folosi banii naționali.
„Intrarea a 15 miliarde de euro în economie ar trebui să genereze rezultate vizibile, mai ales în sectorul construcțiilor”, a explicat Pîslaru.
Potrivit ministrului, prin dezvoltarea economică, produsul intern brut crește, iar procentul datoriei publice raportat la PIB scade natural. Astfel, statul poate limita deficitul fără a reduce cheltuielile esențiale.
Întrebat din nou despre posibilitatea înghețării pensiilor și salariilor, Pîslaru a reiterat că guvernul va lua măsuri pentru a menține echilibrul între creștere economică și stabilitate fiscală, evitând restricțiile drastice care nu sunt necesare în prezent.