ONU a denunţat blocarea livrărilor de adăposturi în Gaza

Știri de azi | ONU a denunţat blocarea livrărilor de adăposturi în Gaza - Știri de azi |
#image_title

Cabinetul de securitate israelian a aprobat acest proiect mai devreme în luna august, cu scopul declarat de a învinge Hamas şi de a elibera ostaticii luaţi în timpul atacului fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe 7 octombrie 2023 în Israel, atac care a declanşat războiul.

Acest anunţ a suscitat un val de critici internaţionale, inclusiv din partea unor aliaţi de extremă dreapta ai prim-ministrului israelian, alimentând temerile că această nouă ofensivă va agrava criza umanitară din teritoriul devastat de cele 22 luni de conflict.

“ONU şi partenerii noştri nu au fost în măsură să aducă, de noaptea trecută, aceste adăposturi”, a afirmat Jens Laerke, purtătorul de cuvânt al Biroului Afaceri Umanitare al ONU de la Geneva.

“Există încă o serie de obstacole care trebuie depăşite, inclusiv formalităţile vamale israeliene”, a adăugat el.

Guvernul Israelului nu are niciun calendar precis în ceea ce priveşte intrarea de trupe israeliene în cel mai mare oraş al teritoriului palestinian, unde mii de persoane şi-au găsit refugiul după ce fugiseră din faţa ofensivelor precedente.

Israelul a anunţat sâmbătă că vrea să “deplaseze populaţia din zonele de luptă spre sudul Fâşiei Gaza pentru protecţia ei”.

Laerke a explicat că este interzisă aducerea de adăposturi pe teritoriul palestinian de circa cinci luni şi că în timpul acestei perioade peste 700.000 de persoane au trecut prin strămutări repetate.

“Ceea ce se întâmplă adesea este că ei trebuie să-şi abandoneze corturile. Este posibil ca ei să fi primit un cort, însă apoi ei trebuie să se mute şi nu au nicio posibilitate să ia cortul cu ei”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

“Ei sunt strămutaţi iar şi iar”, a insistat el.

Purtătorul de cuvânt a mai spus că uneori diverse motive de refuz primesc şi organisme de ajutor care caută să aducă în Fâşia Gaza corturi şi că “ceea ce noi am văzut în acest conflict ţine de dubla utilizare, adică Israelul consideră că adăposturile pot fi utilizate şi în scopuri militare, din cauza cuielor pentru cort”.

“Acestea sunt straturi suplimentare de birocraţie care par concepute nu pentru a facilita o intrare rapidă a oricărui lucru, ci mai degrabă contrariul”, a conchis el.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Prințesa moștenitoare Elisabeta își va continua studiile la Harvard, în ciuda ordinului președintelui Trump - Știri de azi |

Prințesa moștenitoare Elisabeta își va continua studiile la Harvard, în ciuda ordinului președintelui Trump

Știri de azi | Trump critică lipsa de reacție a Europei: ‘Unii lideri europeni nu au aceeași stare de urgență privind încheierea războiului’ - Știri de azi |

Trump critică lipsa de reacție a Europei: ‘Unii lideri europeni nu au aceeași stare de urgență privind încheierea războiului’