În cursul a 70 de ani de săpături sporadice la Villa Romana del Casale, aflată în sudul Siciliei, arheologii au descoperit câteva mozaicuri neobişnuite sub straturi de noroi şi resturi medievale. Acestea înfăţişează femei în bikini jucându-se cu o minge, cupidoni pescuind şi chiar cai de mare înveliţi în piei de panteră.
Acum, săpăturile efectuate la vilă au scos la iveală o altă ciudăţenie: o pereche de şlapi cu aspect modern. Aceştia au fost descoperiţi în „frigidariumul” pavat cu mozaic, sau baia rece, din băile sudice ale vilei, un complex care includea şi un ansamblu elaborat de camere cu piscine şi echivalentul roman al unei săli de gimnastică. În apropiere se află inscripţia „Treptona bibas”, care probabil se referă la o femeie asociată cu administrarea băilor.
Şlapii au fost cea mai recentă descoperire a Şcolii de vară ArchLabs, un program condus de Isabella Baldini de la Universitatea din Bologna, care îi învaţă pe tinerii studenţi din întreaga lume abilităţile unui arheolog modern.
„Şlapii sunt un motiv recurent în băile romane târzii, atestat şi în Spania, Cyrenaica, Cipru, Iordania şi Asia Mică”, a spus Baldini într-un e-mail. „Ca şi în alte cazuri, reprezentarea unui astfel de subiect serveşte la caracterizarea clădirii în cauză în dimensiunea sa aristocratică şi internaţională. Sunt repere istorice care reflectă viaţa socială şi culturală a vilei”.
Deşi şlapii de astăzi îşi au originea în sandalele japoneze din paie şi pânză, care la rândul lor au inspirat adaptări braziliene, vechii romani foloseau o gamă largă de sandale care aveau atât funcţii militare, cât şi civile. Soldaţii romani purtau adesea caligae, sandale cu talpă groasă şi adesea cu cuie, concepute pentru aderenţă şi durabilitate. Civilii, în schimb, optau pentru modele mai uşoare, cum ar fi soleae, care erau confecţionate din piele sau materiale ţesute şi se fixau pe picior cu o curea sau o baretă.
În ciuda entuziasmului stârnit de cea mai recentă descoperire, despre care Baldini spune că a devenit virală, mai sunt încă multe cercetări arheologice de realizat la vilă. „Unul dintre obiectivele principale este unificarea zonelor de excavare, conectând diferitele sectoare pentru a restabili o imagine coerentă a aspectului original al vilei”, a spus Baldini. „Prin modelare 3D, studii geofizice şi cercetări de arhivă, cercetătorii creează o înregistrare integrată, accesibilă digital, a sitului”.
Vila din interiorul ţării îşi datorează starea remarcabilă de conservare unei alunecări de teren din Evul Mediu, care a îngropat frescele sale sub pământ protector. Deşi a fost redescoperită iniţial în secolul al XIX-lea şi poartă numele unei aşezări agricole care a înflorit în acel loc cu secole în urmă, abia în anii 1950 arheologii au început să excaveze sistematic vila de 37.000 de metri pătraţi. Ce a ieşit la iveală a fost una dintre cele mai rafinate colecţii de mozaicuri romane şi o imagine vie a modului în care trăiau membrii elitei.
Villa Romana del Casale acoperă trei terase largi la poalele unui deal şi datează din secolul al III-lea sau al IV-lea e.n., o perioadă în care elitele romane îşi desfăşurau din ce în ce mai mult afacerile în izolarea vastelor proprietăţi rurale. Drept urmare, reşedinţele private dispun de săli de recepţie şi de banchet somptuoase pentru a găzdui oaspeţii, cu elemente arhitecturale precum coloane, zidărie şi mozaicuri, care amintesc de cele ale marilor clădiri publice.
Vila siciliană este un exemplu excelent al acestei schimbări. Ea avea o bazilică folosită pentru funcţii administrative şi sociale, o sală de mese şi un complex balnear. Picturile murale acoperă camerele interioare şi pereţii exteriori ai reşedinţei, care se mândreşte cu peste 37.000 de metri pătraţi de mozaicuri, aproximativ dimensiunea unui teren de fotbal american.
Mozaicurile reflectă de obicei teme legate de încăperile în care apar: scene de competiţii atletice în sala de gimnastică, cupidoni culegând struguri în sala de mese, un cuplu îndrăgostit în dormitorul principal. Multe mozaicuri par să-l laude direct sau simbolic pe proprietarul vilei, cel mai faimos fiind aşa-numita scenă a Marii Vânători, care descrie urmărirea, capturarea şi transportul animalelor. Se crede că proprietarul ar fi fost un înalt funcţionar ale cărui atribuţii includeau nu numai aprovizionarea Romei cu cereale, ci şi organizarea jocurilor oraşului. Acest lucru este întărit de prezenţa a doi proprietari de terenuri, posibil tată şi fiu.
Deşi istoricii nu au ajuns încă la un consens cu privire la identitatea proprietarului Villa Romana del Casale, este probabil ca acesta să fi fost o persoană cu legături puternice în Africa de Nord, având în vedere stilul mozaicurilor şi faptul că Sicilia a câştigat în importanţă în secolul al IV-lea ca producător şi punct comercial pentru cereale, după redirecţionarea resurselor egiptene către Constantinopol.
Vila şi mozaicurile sale au fost declarate patrimoniu mondial UNESCO în 1997. În ciuda acestei protecţii, în ultimul an, grupurile italiene de protecţie a patrimoniului au tras un semnal de alarmă cu privire la deteriorarea sitului din cauza gestionării defectuoase şi a finanţării insuficiente.
