Belarus şi Iran, două ţări care au susţinut războiul Rusiei în Ucraina, intenţionează să-şi aprofundeze relaţiile bilaterale în toate domeniile, inclusiv în domeniul apărării, au declarat preşedinţii celor două state în cadrul unor discuţii ce au avut loc miercuri la Minsk, relatează Reuters.
Agenţia de stat din Belarus, BelTA, a declarat că preşedinţii Aleksandr Lukaşenko şi Masoud Pezeshkian au convenit să lucreze la un tratat de parteneriat strategic.
„În condiţii de turbulenţe geopolitice, Minskul şi Teheranul iau măsuri consecvente şi echilibrate pentru a dezvolta în continuare cooperarea şi depun eforturi susţinute pentru a transforma fiecare nouă provocare într-o nouă oportunitate”, a declarat Lukaşenko. „Suntem gata să discutăm orice problemă, nu avem subiecte tabu”, a asigurat liderul din Belarus, adăugând că cele două ţări ar putea colabora într-o serie de domenii, având inclusiv o „cooperare militar-tehnică”.
Lukaşenko, un aliat apropiat al liderului rus Vladimir Putin, a permis Rusiei să utilizeze teritoriul ţării sale ca rampă de lansare pentru invazia sa pe scară largă din Ucraina în 2022 şi, ulterior, a acceptat să găzduiască rachete nucleare tactice ruseşti.
Iranul a furnizat drone Rusiei pentru a fi utilizate în război, iar Pezeshkian a semnat un tratat de cooperare strategică cu Putin în ianuarie, deşi acesta nu include o clauză de apărare reciprocă.
Atât Iranul, cât şi Belarusul se află sub ceea ce Pezeshkian a descris ca „sancţiuni occidentale ilegale”. BelTA l-a citat spunând că Iranul este gata să ajute Belarusul să „neutralizeze” astfel de măsuri, menţionând că are peste 40 de ani de experienţă în acest domeniu.
Pezeshkian a afirmat că cele două ţări trebuie să-şi consolideze relaţiile economice şi de altă natură la un nivel care să corespundă înaltului nivel de încredere dintre ele.
„Desigur, punctele noastre de vedere comune ar trebui puse în aplicare în domeniul economic şi cultural, în dezvoltarea turismului între ţările noastre şi, de asemenea, aşa cum aţi menţionat, în dezvoltarea cooperării militare şi tehnice”, l-a citat BelTA pe Pezeshkian spunându-i lui Lukaşenko.