Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timișoara, inclus în programul ECMO: Trei pacienţi au beneficiat de ‘plămânul artificial’ în 2025

Știri de azi | Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timișoara, inclus în programul ECMO: Trei pacienţi au beneficiat de ‘plămânul artificial’ în 2025 - Știri de azi |
#image_title

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeş” din Timişoara a fost inclus în programul naţional Acţiuni Prioritare ECMO (Extracorporeal Membrane Oxygenation), prin care se finanţează folosirea “plămânului artificial” pentru pacienţii cu afectare pulmonară severă.

În medie, în Secţia ATI a Spitalului “Victor Babeş” Timişoara, de “plămânul artificial” beneficiază şase-şapte pacienţi în fiecare an. Costul pentru folosirea unui asemenea dispozitiv se ridică la aproximativ 8.000 de euro până la 10.000 mii de euro. De la începutul anului, trei pacienţi au beneficiat de ECMO, scrie Agerpres.

Dr. Mirela Poroşnicu, şef secţie ATI a Spitalului “Dr. Victor Babeş” Timişoara, a declarat, miercuri, că plămânul artificial sau ECMO este acel dispozitiv conceput pentru a suplini funcţia respiratorie a organismului, atunci când plămânii unui pacient nu mai reuşesc să asigure schimbul de oxigen şi dioxid de carbon. Acest aparat preia rolul plămânilor naturali, oxigenând sângele şi eliminând gazele reziduale. ECMO se foloseşte atunci când plămânii trebuie puşi “pe repaus” pentru a se putea reface. Astfel, pacientul câştigă timp pentru a permite plămânilor să se vindece. Dispozitivul se foloseşte până la recuperarea funcţiei pulmonare.

“Structura acestui aparat este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare şi dă posibilitatea aparatului să preia activitatea organului respirator. ECMO înlocuieşte plămânii pe perioada în care aceştia se refac. În general, sunt necesare două-patru săptămâni pentru vindecarea plămânului, timp în care oxigenarea organismului este făcută cu ajutorul dispozitivului, atunci când vorbim de boli infecţioase grave. În Secţia de Terapie Intensivă a spitalului avem două aparate ECMO”, arată dr. Mirela Poroşnicu, într-un comunicat.

Includerea Spitalului “Victor Babeş” Timişoara în programul Ministerului Sănătăţii înseamnă posibilitatea obţinerii de fonduri pentru achiziţionarea KIT-urilor necesare pacienţilor cu afectare pulmonară severă. Până acum, doar centrele regionale beneficiau de asemenea fonduri pentru asistarea extra-corporală, în cazurile de insuficienţă respiratorie severă.

Potrivit medicului, au existat situaţii când s-a cerut ajutorul celor de la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru preluarea pacienţilor.

Nu orice pacient poate beneficia de tratamentul cu plămânul artificial. Există criterii clare pentru utilizarea acestui dispozitiv. Printre acestea se numără afectarea pulmonară masivă, de peste 80%, instalarea hipoxiei severe care nu răspunde la metodele convenţionale de tratament, dar şi prezenţa unei boli în stadiu terminal, care ar face inutilă o astfel de terapie invazivă, punctează dr. Mirela Poroşnicu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Restricții de trafic joi pe Splaiul Independenței. Va avea loc un ceremonial militar și religios - Știri de azi |

Restricții de trafic joi pe Splaiul Independenței. Va avea loc un ceremonial militar și religios

Știri de azi | Un eventual summit Putin-Zelenski – Primul lider european care se opune soluției Budapesta: Poate că sunt eu superstiţios - Știri de azi |

Un eventual summit Putin-Zelenski – Primul lider european care se opune soluției Budapesta: Poate că sunt eu superstiţios