Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, că a luat în calcul repetarea tragerii la sorţi a play-off-ului Cupei României, după ce au apărut speculaţii că ar fi existat un aranjament.
“Am discutat cu toţi colegii mei. E o acţiune pe care o regretăm ca federaţie. Vina a fost recunoscută de secretarul general adjunct al FRF şi vă asigurăm că nu se va repeta. Nu vă ascund că împreună cu colegii mei am luat în calcul chiar să dispunem repetarea tragerii la sorţi. Însă după o analiză destul de atentă, am descoperit de fapt că nu avem niciun club care să fi fost dezavantajat şi niciun club care să fi fost avantajat. Aceasta este partea bună. Dar vă asigur că o asemenea situaţie nu se va repeta”, a spus Burleanu.
El a precizat că se lucrează la găsirea celei mai bune soluţii pentru tragerile la sorţi. “Acest subiect era pe agenda noastă de mai mult timp, cum putem să integrăm mai bine tehnologia în astfel de procese. Lucrăm să vedem care ar fi cea mai bună metodă. Discutăm de mai muult timp dar cu acest prilej cred că vom reuşi să accelerăm. Integritatea competiţiei nu a fost afectat, astfel că nu am considerat că este cazul să mergem atât de departe şi să repetăm tragerea la sorţi”, a declarat şeful FRF.
Tragerea la sorţi pentru partidele din play-off-ul Cupei României Betano, ediţia 2025-2026, care a avut loc marţi, la Casa Fotbalului, şi a fost făcută de secretarul general adjunct, Gabriel Bodescu, şi reprezentantul departamentului competiţii FRF, Mihai Andrieş, a dus la controverse în mediul online, speculându-se faptul că duelul Corvinul – Farul ar fi fost măsluit.
FRF a respins categoric “orice încercare de a crea impresia că ar fi existat vreo favoritizare sau aranjament în cadrul extragerii”.