Autorităţile din România au răspuns solicitării de ajutor venite din Spania şi trimit un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri, să ajute pompierii din ţara respectivă. Spania se confruntă cu incendii devastatoare, în timp ce bilanţul morţilor a ajuns la patru.
”Ca urmare a solicitării transmise de autorităţile din Regatul Spaniei, în data de 17 august 2025, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, România acordă sprijin internaţional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această ţară. În baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, România va trimite un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate”, anunţă, miercuri, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Instituţia precizează că transportul echipei de intervenţie se va realiza în cursul zilei de joi, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
”Misiunea colegilor noştri se va desfăşura pe teritoriul Spaniei, în oraşul Jarilla (provincia Cáceres din comunitatea Extremadura), iar cheltuielile necesare desfăşurării acestei misiuni urmează a fi acoperite din fonduri europene, conform regulamentului Protecţiei Civile Europene”, a precizat sursa citată.
Potrivit IGSU, prin această misiune, ”România îşi reafirmă solidaritatea şi angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situaţiilor de urgenţă de mare amploare”.
Spania se confruntă cu incendii devastatoare în ultima perioadă, bilanţul morţilor ajungând la patru. Una dintre victime este un pompier, care a murit după ce o cisternă s-a răsturnat.
De asemenea, peste 1.100 de decese pot fi atribuite valului de caniculă care tocmai s-a încheiat în Spania şi care a durat 16 zile, potrivit estimărilor realizate cu ajutorul unui instrument gestionat de Institutul de Cercetare în Sănătate Publică Carlos al III-lea.