Emmanuel Macron a afirmat miercuri că „ofensiva militară pregătită de Israel”, cu mobilizarea a 60.000 de rezervişti pentru cucerirea oraşului Gaza, „nu poate duce decât la un adevărat dezastru pentru cele două popoare”, palestinian şi israelian, relatează AFP.
Această operaţiune de cucerire „va arunca regiunea într-un război permanent”, a adăugat preşedintele francez într-un mesaj pe X, în care a spus că a discutat la telefon cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi cu regele Abdallah al Iordaniei.
Aflat de mai mult timp într-o polemică tot mai tensionată cu guvernul israelian, Emmanuel Macron a reluat termenii avertismentului său anterior de acum zece zile şi a pledat din nou pentru o „misiune internaţională de stabilizare” stabilită în special cu Egiptul şi Iordania.
Această nouă avertizare vine în urma deciziei ministrului israelian al apărării, Israel Katz, care a aprobat planul de atac al armatei pentru oraşul Gaza şi a ordonat mobilizarea „rezerviştilor necesari”.
Această undă verde a venit la o zi după o propunere de armistiţiu negociată de Egipt şi Qatar şi acceptată de Hamas, care prevedea un încetare a focului de 60 de zile şi eliberarea în două etape a ostaticilor încă deţinuţi în Gaza. Însă guvernul israelian continuă să ceară eliberarea „tuturor ostaticilor” înainte de încetarea luptelor.
Preşedintele francez susţine, la rândul său, un „proces” care să treacă mai întâi printr-o „încetare permanentă a focului” în Gaza, „eliberarea tuturor ostaticilor”, „transportul masiv de ajutor umanitar” şi „dezarmarea Hamas”, însoţite de desfăşurarea unei „misiuni internaţionale de stabilizare”.
În plus, Macron s-a angajat să recunoască statul palestinian la următoarea Adunare Generală a Naţiunilor Unite din septembrie. Zece alte ţări i-au urmat exemplul, printre care Canada şi Australia.
Furios, premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat marţi că această dorinţă de a recunoaşte statul palestinian alimentează în Franţa „focul antisemitismului”. Preşedintele francez a răspuns denunţând o analiză „eronată” şi „abjectă”, semn al relaţiilor aflate la cel mai scăzut nivel între cele două ţări.