Sindicaliştii SANITAS s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi au discutat pe larg despre măsurile din al doilea pachet, dar şi despre eventuale alte prevederi care pot îmbunătăţi activitatea în sistemul medical. Sindicaliştii cer păstrarea locurilor de muncă ale tuturor salariaţilor din sistem şi păstrarea veniturilor acestora în perioada aplicării măsurilor de austeritate. De asemenea, au solicitat ca sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială să fie scutite de la prevederea referitoare la interzicerea detaşărilor.
UPDATE: ”Astăzi am avut, la Ministerul Sănătăţii, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi Federaţiei Solidaritatea Sanitară. A fost un dialog necesar şi constructiv, pentru că sistemul de sănătate nu poate progresa fără responsabilitate, transparenţă şi sprijin real pentru pacienţi şi pentru personalul medical”, a transmis, la rândul său, ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rogobete a precizat că s-a discutat despre faptul că managerii de spital vor avea contracte de management bazate pe indicatori de performanţă clari, iar modul de organizare a concursurilor va fi regândit pentru mai multă corectitudine şi profesionalism.
”De asemenea, şefii de secţie, de laborator sau de servicii medicale vor semna contracte de administrare cu criterii de performanţă evaluate anual. Această schimbare pune accent pe responsabilizarea celor aflaţi în poziţii de conducere şi pe calitatea actului medical oferit pacienţilor”, a mai transmis ministrul.
Rogobete precizează că a propus reprezentanţilor sindicatelor să facă parte din grupurile de lucru care vor construi noile pachete de măsuri.
”Reforma în sănătate nu este doar o chestiune administrativă. Este o datorie morală faţă de pacienţi şi faţă de profesioniştii care susţin zi de zi spitalele din România. Prin măsuri clare, prin responsabilizare şi printr-un dialog constant, putem reda încrederea oamenilor în sistemul sanitar. Voi continua să fiu alături de pacienţi şi de personalul medical, pentru un sistem corect, performant şi centrat pe nevoile reale ale celor pe care îi servim”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.
ŞTRIE INIŢIALĂ: ”Astăzi, 20 august 2025, membri ai Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS s-au întâlnit cu echipa Ministerului Sănătăţii condusă de ministrul Alexandru Rogobete. Discuţiile s-au axat pe reformele preconizat a fi incluse în pachetul II de reformă. Ne-a fost prezentat proiectul de OUG care astăzi, după întâlnirea cu noi, va fi publicat în transparenţă decizională”, anunţă, miercuri, sindicaliştii SANITAS, pe pagina de Facebook.
Aceştia precizează că documentul aduce, în principal, următoarele noutăţi:
– Creşterea punctului pe serviciul medical în ambulator până la 8 lei, până la 1 ianuarie 2026.
– Obligativitatea de a presta activitate în ambulator pentru toţi medicii, cu flexibilizarea organizării activităţii în cabinetele din ambulator.
– Modificarea condiţiilor pentru ocuparea funcţiei de Şef secţie.
– Modificarea condiţiilor de ocupare a funcţiei de manager.
– Modificarea modului de finanţare a serviciilor medicale – mecanism nou elaborat de CNAS, cu păstrarea componentei ”influenţe”, însă acestea vor fi acordate în funcţie de mai multe ”criterii de performanţă” (complexitatea cazurilor rezolvate, rulaj pacienţi, număr de paturi, etc.)
– Reglementarea finanţării cazurilor grave transferate de la privat la stat.
”Am solicitat deja corectarea OUG 36/2025 în ceea ce priveşte măsurile care au afectat câteva categorii de salariaţi din Sănătate, imediat ce aceasta a fost emisă iar Ministrul Sănătaţii ne-a asigurat că va fi emis în perioada imediat următoare un document legislativ care va remedia situaţia creată. În ceea ce priveşte măsuri ce urmează a fi incluse în alte acte normative ce vor fi emise ulterior, ne-am asigurat că vom face parte din toate comisiile care vor lucra la elaborarea lor”, au mai transmis sindicaliltii.
Aceştia precizează că viitoarele modificări se referă la:
– Îmbunătăţirea Normativului de personal – în urma colectării datelor de la spitale şi a analizei acestora, cu toate particularităţile din sistem, se va elebora o formulă optimă de calcul pentru a adapta normativul de personal la condiţiile actuale.
– Reorganizarea serviciilor de Ambulanţă – urmează să aibă loc consultări pentru identificarea de soluţii care să protejeze salariaţii de orice riscuri, în principal de cel de a-şi pierde locul de muncă.
”Având în vedere existenţa unui proiect de act normativ în transparenţă decizională la Ministerul Muncii, care interzice cumulul pensiei cu salariul, transferurile şi detaşările, i-am solicitat Ministrului Sănătăţii să transmită pe toate canalele guvernamentale solicitarea noastră expresă ca sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială să fie exceptate de la aceste prevederi ţinând cont de criza de personal, specificul activităţii, epuizarea personalului, nevoia de a susţine activitatea continuă în unităţile supraaglomerate etc”, au mai transmis sindicaliştii.
Federaţia SANITAS anunţă că a solicitat în mod expres susţinerea Ministrului Sănătăţii pentru ”păstrarea locurilor de muncă ale tuturor salariaţilor din sistem şi păstrarea veniturilor acestora în perioada aplicării măsurilor de reformă/austeritate, ţinând cont de specificul activităţii şi de dificultăţile uriaşe create de criza de personal din Sănătate”.
Sindicaliştii anunţă, de asemenea, că se vor întâlni şi cu ministrul Muncii, Florin Manole, pentru consultări care privesc sistemul de Asistenţă Socială.