Dolj: Şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore deoarece sunt acuzaţi că au furat combustibil din mai multe cisterne – FOTO

Şase bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au furat combustibil din mai multe cisterne.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au afirmat că şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 34 şi 51 de ani, sunt cercetaţi pentru furt calificat. 

”În dimineaţa zilei de 27 august, poliţiştii au efectuat şase percheziţii domiciliare în municipiul Craiova şi comunele Işalniţa, Almăj şi Amărăştii de Sus, în cadrul unui dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Astfel, au fost identificate mai multe recipiente din plastic, furtune, cuple, precum şi cantitatea de 1.300 l combustibil, care au fost ridicate de poliţişti  în vederea continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.
De asemenea, poliţiştii au oprit în trafic şapte autocisterne, fiind depistate cinci dispozitive artizanale de bruiare a aparatelor de măsurare a combustibilului. Toate cele 7 cisterne au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea efectuării constatării tehnice, de către un expert autorizat.

”În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în flagrant delict un bărbat de 51 de ani, din comuna Malu Mare, sat Preajba, angajat al unei societăţi de transport, care în timp ce se afla într-o parcare din proximitatea DJ 65 F, cu ajutorul unui dispozitiv artizanal, ar fi extras combustibil dintr-o autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în două bidoane de 20 litri fiecare”, a menţionat sursa citată. 
Totodată, poliţiştii au mai prins în flagrant un bărbat de 36 de ani, din Craiova, angajat al aceleiaşi societăţi de transport, care în timp ce se afla pe un spaţiu viran de pe raza localităţii Işalniţa, ar fi oferit spre vânzare către o persoană, combustibilul extras din autocisternă, pe care l-ar fi depozitat în patru bidoane de 25 litri fiecare.
Prejudiciul total produs prin comiterea faptelor urmează să fie stabilit. 
Cei şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi pentru luarea unei măsuri preventive.

Monica Anisie, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Senat: Învăţarea continuă este esenţială pentru dezvoltarea personală şi profesională. Susţin şi promovez tot ceea ce ţine de conceptul de îmbătrânire activă

FC Dinamo, amenzi totale de 12.500 de lei din cauza suporterilor, după meciurile cu Sepsi şi Rapid