Meteorologii atenţionează că joi în Banat, sudul Crişanei şi al Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice. O zi caniculară va fi şi vineri, în mai multe regiuni, inclusiv sud-estul Moldovei, cu temperaturi ce vor urca până la 38 de grade.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, joi, 21 august, în Banat, sudul Crişanei şi al Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, precum şi în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile sud-vestice.
În a doua parte a nopţii de joi spre vineri, în vest şi nord-vest, iar vineri în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică, avertizează meteorologii.
Vineri, între orele 12.00 şi 21.00, în sudul, centrul şi estul Munteniei, sud-estul Moldovei şi sud-vestul Dobrogei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 38 de grade.