Autoritățile justifică măsura prin lupta împotriva evaziunii fiscale, dar operatorii din HoReCa acuză că ANAF transformă prevenirea într-o avalanșă de raportări abuzive.
Potrivit noilor reguli, administratorii de restaurante și săli de evenimente sunt obligați să trimită date despre toate petrecerile programate în perioada august – decembrie 2025.
Măsura îi vizează nu doar pe cei care organizează nunți, botezuri sau aniversări, ci și pe colaboratorii care furnizează servicii conexe – fotografi, muzicieni, firme de divertisment, informează Pro Tv.
ANAF impune un termen strict: cinci zile de la primirea solicitării pentru transmiterea informațiilor, în format electronic, pe adresa [email protected].
Reprezentanții instituției spun că scopul este unul preventiv.
Nanu Toma, inspector general adjunct DGAF, afirmă:
„În principal, din experiența noastră, există operatori economici de rea-credință care nu își fiscalizează veniturile obținute, fie că nu emit bon fiscal, fie că nu emit facturi aferente veniturilor realizate. (…) Este o solicitare de informații care va completa datele fiscale pe care noi le avem în bazele de date și va asigura totodată un nivel de conformare și declarare a veniturilor impozabile.”
Reacția celor vizați nu a întârziat. Mulți patroni acuză că autoritățile depășesc cadrul legal și că aceste raportări pot deveni un mecanism permanent de supraveghere.
Valentina Saygo, expert contabil și președinte al Patronatului Antreprenorilor din Contabilitate din România, avertizează:
„Face parte din controalele de prevenire a evaziunii fiscale, cu toate că, în anumite situații, Antifrauda are pretenția ca aceste raportări să fie recurente, lucru total fals și neconform cu legislația, pentru că Antifrauda nu poate să instituie raportări periodice de genul acesta. Acestea trebuie reglementate prin legislație. Una e să fie o situație punctuală pe o anumită industrie, alta este să dăm că se transformă într-o recurență.”
Deși ANAF insistă că măsura nu este un control propriu-zis, ci o colectare de informații, cei care nu răspund solicitărilor riscă sancțiuni.
Patronii se tem că birocrația suplimentară va împovăra și mai mult industria evenimentelor, deja afectată de criza actuală și după pandemia COVID.