Europenii trebuie să suporte ”cea mai mare a poverii” Războiului din Ucraina, consideră vicepreşedintele american J. D. Vance, iar Europa trebuie să joace ”primul rol” în soluţionarea conflictului, în contextul în care problema garanţiilor de securitate oferite de către Occident Kievului se află în centrul unor negocieri, relatează AFP.
”Europenii vor trebui să poarte cea mai mare parte a poverii. Este continentul lor, securitatea lor”, subliniază într-un interviu acordat miercuri seara Fox News J. D. Vance.
US Vice President JD Vance said European nations must shoulder much of the financial burden for Ukraine’s security guarantees, speaking on FOX News’ The Ingraham Angle
— Reuters (@Reuters)
”Ucraina vrea să fie sigură că nu va fi invadată din nou de Rusia”, declară el.
”Ruşii vor anumite părţi ale teritoriului (Ucerainei) şi ocupă majoritatea acestora, dar pe altele nu”, explică Vance.
Preşedintele ucainean Volodimir Zelenski condiţionează, în declaraţii făcute miercuri şi difuzate joi, o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin de o definire a liniilor mari ale unui acord cu Occidentul asupra garanţiilor de securitate ale Ucrainei.
VP Vance to Zelenskyy: “Mr. President, so long as you behave, I won’t say anything.”
Vance explains to how he broke the ice with Ukrainian President Zelenskyy while he was at the White House on Monday
— Fox News (@FoxNews)
”Nu cred că noi trebuie să purtăm povara”., i-a răspuns K. D. Vance unei jurnaliste de la Fox News care-l întreba dacă Statele Unite vor cheltui bani cu Ucraina.
”Eu cred că noi trebuie să ajutăm dacă este necesar la oprirea războiului şi omorurilor, dar cred că trebuie să aşteptăm, iar preşedintele (american Donald Trump) aşteaptă cu siguranţă, ca Europa să joace primul rol”, a subliniat J. D. Vance.
Rusia avertizat miercuri că orice discuţie cu privire la garanţii de securitate pe care Occicdntul intenţionează să le pfere Ucrainei care nu ţin cont de poziţia Moscovei ”vor conduce nicăieri”.
Moscova a potolit agitaţia cu privire la un eventual summit între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, argumentând că o asemenea întâlnire trebuie ”să fie pregătită cu cea mai mare atenţie”.
J. D. Vance îşi exprimă speranţa în organizarea unei astfel de întâlniri, în pofida faptului că nu toate detaliile unui eventual acord nu sunt finalizate.
”Uneori, o întâlnire faţă în faţă între lideri poate permite deblocarea unei situaţii pe care echipele lor nu au putut neapărat să o rezolve”, declară vicepreşedintele lui Donald Trump.