Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, cercetat de DNA într-un dosar penal de divulgarea a unor date nedestinate publicității, a răbufnit pe rețelele sociale după ce a constatat că a rămas fără prieteni. Acesta și-a adus aminte de învățăturile primite de la tatăl său.
“Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii.
Asta-mi spunea tata, deseori, in adolescență. Habar n-aveam pe atunci că-mi cita din Aristotel. Nici nu mă interesa. Mi-era suficient că vorbele astea îmi răsunau în cap ore multe după conversația cu tata! În lumea mea, eram convins că am prieteni! Mulți prieteni! Consideram că toate cunoștințele și toți amicii îmi sunt prieteni. Și chiar dacă mă ciocneam, ca tot adolescentul, de situații care îmi demonstrau contrariul, continuam să cred în teoria mea! Ba mă și făleam în oglindă că sunt apreciat și popular pentru că am glume și minte!
Când m-a părăsit adolescența, iar viața a început să mă ducă fără voie prin tobogane și tiribombe, am râs și-am plâns de toată filosofia personală despre prietenie.
Da, Aristotel și tata au avut dreptate!
Din tiribombe și tobogane n-am învățat însă că amicii și cunoștințele nu înseamnă prieteni!
Am continuat să cred în cei care fugeau mereu primii când tuna și fulgera! Și în cei care mă abandonau la oricare furtună! Și în cei care îmi goleau mereu cana cu apă!
Din tiribombe și tobogane, n-am învățat să-i evit! Chiar dacă le-am simțit blănile de lupi și de vulpi și de iepuri, nu m-a lăsat sufletul să le încui poarta! Ori să nu-i poftesc la masă!
Cei care mă cunosc, știu că asta îmi este filosofia vieții! Că indiferent cât de impunătoare au fost scaunele publice și private pe care m-am așezat, am rămas același om… creat de oameni, pentru oameni!
Pentru că moralul care mi-a adus toate izbânzile personale și profesionale nu mi-ar fi fost niciodată îndeajuns fără familie, prieteni și cetățenii care m-au judecat cum au considerat și m-au înțeles mereu exact așa cum sunt!
Până la urmă, după toate calendarele și funcțiile pe care viața mi le-a rânduit, am rămas cu multumirea că am putut face treabă bună măcar pentru o parte dintre cetățenii care m-au creat, m-au iubit și m-au certat, m-au judecat și m-au răsfățat!
Până la urmă, am priceput ce și-a dorit tata să pricep: niciodată singur, mereu intre oameni! Și-am cunoscut mii de sate și de orașe cu oameni buni! Iar tiribombele și toboganele mi-au adus în preajmă suficienți prieteni pe care să mă reazem când bate vântul a furtună!
Continui să cred că imposibilul este mereu posibil! Și las povestea să meargă mai departe…
Cu respect, Piedone! (mereu prieten devotat, ocazional om naiv)”, spune Cristian Popescu Piedone.
