Daniel Badea, primarul din Crevedia Mare, explică contextul și cum s-a ajuns până în punctul în care tinerii au ales moartea.
„Noi am fost sesizați în luna mai sau iunie, s-a sesizat IPJ, fiind vorba de un viol, fiind vorba de o minoră, noi automat am început un raport de anchetă socială prin care am monitorizat întreaga situație și am făcut acest lucru săptămânal.
Acel tânăr se mutase la ei, deci familia acceptat că acel tânăr să se mute la ei. Într-adevăr, la momentul în care noi efectuam aceste anchete sociale nu era prezent.”, a declarat primarul, potrivit Digi24.
Părinții fetei susțin că ei au fost de acord cu relația.
„A declarat și ea că nu a fost forțată, nu a fost violată. Îi era frică, el că ajunge în pușcărie și ea la centru. Asta a urât foarte mult copilul. Ei se iubeau foarte mult, au zis că nu stau unul fără altul.”, spun Cristina și Niculae Stoicea, părinții copilei.
„Răspunzători sunt cei de la primărie și Protecția copilului, pentru că dacă ei nu veneau în ziua aia și spuneau doamnă, vă luăm copilul… Ea a văzut chestiile astea și făcea atacuri de panică.”, a adăugat Cristina Stoicea, devastată de durere.
Oamenii din comunitate cunoșteau relația lor și au confirmat că nu existau conflicte între tineri:
– Când i-ați văzut ultima dată?
– Pe fată acum câteva zile.
– Erau neînțelegeri?
– Nu, nu. Eu sunt poștașul satului, cunosc foarte bine familia.
– Era abătută, tristă? – Nu, nu au fost probleme între ei, doar probleme de dragoste. S-au băgat autoritățile, ea fiind minoră mică…
Șoferul TIR-ului susține că adolescenții s-au aruncat în fața vehiculului său. A încercat să-i evite, dar nu a mai reușit.
Psihologul Elena Stambuli explică durerea lor:
„Decizia de a-și lua viața a venit cel mai probabil ca o soluție de a pune capăt unei dureri care, din păcate, era doar o durere de moment. Ei nu au înțeles că este doar o durere de moment, nu una permanentă.”
Toate rapoartele Protecției Copilului au ajuns la polițiștii care investighează tragedia, însă nimic nu mai poate întoarce timpul…
Minorii aflați în pericol pot suna la Telefonul copilului, la numărul 119. Persoanele care prezintă impulsuri suicidale sau familiile acestora pot apela TelVerde Antisuicid 0800801200 sau e-mail [email protected].