Primarul Constantin Toma, despre afacerea cu microbuzele: Sunt altfel echipate, preţul de achiziţie a fost stabilit prin Guvern

Știri de azi | Primarul Constantin Toma, despre afacerea cu microbuzele: Sunt altfel echipate, preţul de achiziţie a fost stabilit prin Guvern - Știri de azi |
#image_title

Primăria Municipiului Buzău a achiziţionat 20 de microbuze electrice şi 20 de staţii de încărcare lentă, în baza unui contract care s-a ridicat la valoarea de peste 24 milioane lei, mijloacele de transport urmând să deservească prin intermediul unor staţii “on demand”, atât elevii cât şi ceilalţi pasageri din oraş şi localităţile limitrofe.

Potrivit conducerii administraţiei locale, achiziţia s-a realizat în baza contractului de finanţare pentru modernizarea parcului de vehicule de transport public local, finanţat prin PNRR.

“Obiectul contractului conform documentaţiei de atribuire: furnizarea a 20 de microbuze electrice, 20 de staţii de încărcare lentă, infrastructura de încărcare, branşamente, proiectare platforme de garare, realizarea platformelor.Valoarea contractului de finanţare (…) a fost de 24.613.500,00 lei fără TVA. ( 248.847 euro/unitate). Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ (…) Valoarea achiziţie a fost fundamentată prin alocarea conform Ghidului Solicitantului – Componenta 10 – fondul local, aşa cum a fost stabilită în cererea de finanţare depusă în cadrul investiţiei I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziţia de vehicule nepoluante)-Achiziţia de microbuze nepoluante/250.000 euro /bucată, fără TVA. Valoarea finală a achiziţiei 24.500.000 lei. fără TVA”, arată un document transmis AGERPRES de către conducerea Primăriei Buzău.

Administraţia locală arată că microbuzele electrice vor funcţiona în baza unui sistem de transport inovator “on demand “prin intermediul căruia un software poate planifica rutele în timp real, în funcţie de cererea utilizatorilor, minimizând kilometrii parcurşi şi timpul de operare. Astfel, vehiculele nu vor circula doar pe rute fixe, ci se vor adapta la nevoile pasagerilor. Programul poate grupa mai mulţi pasageri cu destinaţii similare, asigurând utilizarea maximă a locurilor disponibile.

“Microbuzele sunt altfel echipate, cu tot felul de softuri, cu cifră indicată prin regulament, până la 250.000 euro. Nu a furat nimeni nimic, dacă are cineva informaţii să facă plângere, să mă apăr de ceva ce nu am făcut? Sunt 12 microbuze aduse, mai sunt 8, 20 în total, dar nu sunt microbuze şcolare. Au multiple dotări, de la numărătoarea călătorilor, e-ticketing, 20 de staţii de încărcare electrice. Sunt deja în probe cele 12 microbuze, după ce vin şi celelalte, începem testele cu softul. Este un lucru unic, vor lucra cu staţii virtuale, vor fi fixate câteva sute de staţii virtuale, în afară de cele fizice. Am văzut acest sistem în Germania şi l-am introdus şi la noi. Vor circula probabil până la 1 noaptea. Au 9 locuri pe scaune, în afara şoferului, plus încă 9 locuri în picioare, aer condiţionat”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Investiţia propusă prin proiectul are drept scop creşterea numărului de călătorii cu transportul public, în special prin comutarea de la autoturismul propriu către utilizarea sistemului public de transport, şi în acelaşi timp reducerea emisiilor de noxe şi de gaze cu efect de seră, prin orientarea spre vehicule cu sisteme de propulsie ecologice.

“Fiecare autobuz va fi echipat cu un sistem pentru numărare călători. Acesta va fi integrat cu calculatorul de bord CGMT şi va permite urmărirea şi înregistrarea numărului de călători transportaţi pe anumite intervale de timp, staţie, linie, numerele autobuzelor. Autobuzele electrice vor fi prevăzute cu un sistem de supraveghere video la interior şi la exterior. Sistemul va trebui să cuprindă un număr de minim 4 camere digitale color, cu înregistrare audio, de înaltă rezoluţie, de tip dome, cu carcasă antivandalism. Autobuzele vor fi echipate cu dispozitive ce permit transmiterea poziţiei în timp real (prin intermediul calculatorului de bord), fie către echipamentul AVL fix din intersecţiile semaforizate, fie spre componenta centrală, astfel încât prin intermediul dispeceratului de transport public să se poată realiza interfaţarea cu centrul de management al traficului, cu care acesta va face schimb de informaţii, în sensul anunţării vehiculelor care se află în întârziere pe traseu şi a cere prioritate de trecere pentru acestea în intersecţiile semaforizate de care urmează să se apropie. Sistemele de evitare a coliziunilor şi de asistenţă la volan trebuie să monitorizeze riscurile întâlnite în trafic sau din cauza neatenţiei, în mod dinamic, şi să ofere semnale de avertizare vizuale şi auditive în timp real şoferilor”, se mai arată în documentul Primăriei Buzău.

Preţul de achiziţie a fost stabilit de către Guvern, mai arată administraţia.

“Preţul de referinţă a fost stabilit de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării, caietul de sarcini s-a făcut în baza regulamentului fixat de ei. Nu avem nicio problemă. Au fost luate prin PNRR, este altă axă decât cea pentru autobuze-microbuze şcolare. Preţul în jur de 4,5 milioane euro. Vor fi folosite atât pentru elevi cât şi pentru celelalte persoane. Dimineaţă ducem copiii la şcoală, îi luăm la 13.00 când termină. Vor putea fi folosite şi pentru călători în zone unde nu intră autobuze. Practic te ia de acasă, nu va fi chiar de la domiciliu, vor fi acele staţii virtuale în cartiere, pe lângă hoteluri, parcuri, puncte importante”, a mai precizat Constantin Toma.

În cadrul licitaţiei s-au înscris trei ofertanţi, fiind desemnat un câştigător, fără a fi înregistrate contestaţii.

Știri de azi | Claudiu Năsui trage puternic în Guvernul Bolojan, din care USR face parte: ‘Tăierile de cheltuieli din pachetele de măsuri fiscale sunt relativ anemice’ - Știri de azi |

Claudiu Năsui trage puternic în Guvernul Bolojan, din care USR face parte: ‘Tăierile de cheltuieli din pachetele de măsuri fiscale sunt relativ anemice’

Știri de azi | Excentrici până la capăt: fraţii Tate îşi fac un buncăr de 3,9 milioane de dolari la Bucureşti / E prevăzut inclusiv cu o bară de striptease - Știri de azi |

Excentrici până la capăt: fraţii Tate îşi fac un buncăr de 3,9 milioane de dolari la Bucureşti / E prevăzut inclusiv cu o bară de striptease