Ciucă: Sunt atât de fraged în politică/ Mi-ar plăcea să fiu asociat cu bursucul/ Mi-ar plăcea să mi se spună ”scorpion”

Liderul PNL, Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat ce animal îl reprezintă în politică, faptul că este fraged în această activitate, dar că i-ar plăcea să îi se spună ”bursucul” sau ”scorpionul”, având în vedere că a comandat Batalionul Scorpionilor în teatre de operaţiuni.

”Sunt atât de fraged în această activitate, în sensul în care se împlinesc aproape 4 ani de când am intrat în politică, încât nu cred că pot să am pretenţia că există vreun animal care să mă reprezinte sau să îl reprezint. Au fost testate în focus-grupuri mai multe întrebări de genul acesta şi oamenii au ezitat să mă definească din punct de vedere al asocierii între un om politic şi un animal”, a declarat miercuri seară, într-o emisiune online, Nicolae Ciucă.

 
Preşedintele PNL a spus că i-ar fi plăcut să fie asociat cu un animal care trăieşte în România, cu bursucul, dar şi cu scorpionul, având în vedere că a comandat Batalionul Scorpionilor Roşii din Armata Română.

 
”Mi-ar plăcea să fiu asociat cu un animal care trăieşte aici, la noi, în România. Deci, de ce nu, bursucul. Mi-ar plăcea să mi se spună «scorpion» pentru că sunt cel care a comandat Batalionul Scorpionilor în cele două misiuni ale Armatei Române, la începutul anilor 2000, când Batalionul Scorpionilor Roşii, aşa au căpătat renumele, şi am îndeplinit misiunile în cele două teatre de operaţii. Chiar când m-au numit şeful Statului Major al Forţelor Terestre au zis că «scorpionul roşu» a devenit şeful Statului Major al Forţelor Terestre, deşi nu am nicio legătură cu zodia Scorpion, sunt Vărsător”, a spus Nicolae Ciucă.

La Liga: Athletic Bilbao a dispus la limită, 1-0, de Valencia

Un român, Thomas Szabo, de 26 de ani, şi un sârb, Nemanja Radovanovic, de 21 de ani, inculpaţi în SUA cu privire la o campanie de ”swatting” de este trei ani. 101 victime, membri ai Congresului şi oficiali de rang înalt ca Tanya Chutkan, Jack Smith sau Ma