Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea şefilor de secţii din spitale se vor aplica criterii de performanţă care se vor referi la performanţa echipei medicale pe care aceştia o coordonează. De asemenea, la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, candidatul va trebui să depună şi un proiect în care îşi va asuma anumiţi indicatori ce vor evaluaţi anual. De îndeplinirea acestora va fi condiţionată rămânerea în funcţie a şefului de secţie, a precizat ministrul.
“Criteriile de performanţă nu sunt individuale, doar ale şefului de secţie, ci sunt, sau îmbracă, dacă doriţi, performanţa echipei medicale pe care o coordonează. Se va schimba nu doar acest lucru, ci şi modul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, în sensul în care, de acum înainte, se va introduce un proiect. Practic, şeful de secţie îşi va asuma un proiect de dezvoltare, de coordonare şi de management a secţiei respective, cu indicatori clari şi indicatorii vor fi evaluaţi anual. Dacă sunt respectaţi indicatorii, rămâne în poziţia de şef de secţie, iar dacă nu – o părăseşte”, a spus ministrul Sănătăţii, conform AGERPRES.
Întrebat despre extinderea programului de lucru din policlinici, ministrul a arătat că acest aspect va fi reglementat printr-o ordonanţă de urgenţă ce va fi inclusă în Pachetul 2 de măsuri, care va fi adoptat de Guvern.
“În momentul de faţă, ordonanţa de urgenţă din Pachetul 2 de măsuri va crea cadrul legal pentru ca acest lucru să fie posibil. Ceea ce am spus este că este absolut necesar ca în multe spitale publice din România programul în ambulatoriul de specialitate să fie prelungit până la ora 20:00, acolo unde se poate, pe specialităţile unde se poate”, a precizat ministrul.
Ministrul, vizită de lucru
Programul de lucru va fi stabilit de managerul unităţii medicale, care va avea mai multe instrumente administrative la dispoziţie pentru a face acest lucru.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în spitalele din municipiile Hunedoara, Deva şi Brad.
La ieşirea din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, ministrul s-a arătat mulţumit de modul în care arată Unitatea de Primiri Urgenţe, despre care a spus că este un exemplu de bună practică, dar şi de curăţenia din spital.
“M-a impresionat în Spitalul Judeţean mult curăţenia. Am fost în mai multe etaje, am fost în USTAC, la cardiologie, la angiograf, în zona de radiologie şi imagistică medicală. Din ceea ce am văzut nu pot reproşa absolut nimic. Curăţenie, personal implicat, am discutat şi cu câţiva pacienţi care, sigur, păreau şi aveau şi motive să fie mulţumiţi de modul în care se întâmplă actul medical aici”, a conchis ministrul Sănătăţii.