Valul de caniculă care a lovit Spania este cel mai intens din istorie

Știri de azi | Valul de caniculă care a lovit Spania este cel mai intens din istorie - Știri de azi |
#image_title

Potrivit unor date provizorii, canicula a fost mai intensă decât cea din iulie 2022, înregistrându-se temperaturi mai mari cu 4,6 grade Celsius faţă de un val obişnuit de căldură, scrie agerpres.ro.

În timpul precedentului val de caniculă-record din 2022, această diferenţă de temperatură a fost de 4,5 grade Celsius, a precizat AEMET.

Din 1975, 77 de valuri de caniculă au fost înregistrate în Spania, iar şase dintre ele au prezentat o anomalie de 4 grade Celsius sau mai mult.

În pus, cinci dintre acestea au avut loc după 2019, o dovadă în plus a agravării acestui fenomen.

Valul de caniculă din luna august s-a încheiat pe 18 august, iar perioada cuprinsă între 8 şi 17 august ”a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Spania cel puţin din 1950 încoace”, a estimat AEMET.

Potrivit estimărilor Institutului de sănătate Carlos III (ISCIII), 1.149 de decese pot fi atribuite valului de căldură din luna august.

Sistemul MoMo al acestui institut studiază variaţiile de mortalitate cotidiană generală în raport cu ce ar fi de aşteptat potrivit seriilor istorice.

Sistemul integrează apoi factori precum temperaturile comunicate de Agenţia naţională de meteorologie.

Sistemul nu poate stabili o legătură de cauzalitate absolută între decesele înregistrate şi condiţiile climatice, însă aceste cifre constituie cea mai bună estimare a numărului de decese în cazul cărora valul de caniculă e posibil să fi fost factorul determinant.

În luna iulie, MoMo a atribuit circa 1.600 de decese caniculei, echivalentul unei creşteri de peste 50% în comparaţie cu iulie 2024.

Valul de caniculă a favorizat incendiile gigantice de pădure care fac în continuare ravagii în Spania şi Portugalia, soldate cu opt morţi, câte patru în fiecare ţară, şi care au distrus peste 400.000 de hectare în cele două ţări.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Rusia aruncă acuzații grele: Țările occidentale blochează pacea cu Ucraina - Știri de azi |

Rusia aruncă acuzații grele: Țările occidentale blochează pacea cu Ucraina

Știri de azi | Ionuţ Moşteanu: România rămâne ferm de partea Ucrainei. Nu vom ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dinspre partidele aliniate Moscovei – FOTO - Știri de azi |

Ionuţ Moşteanu: România rămâne ferm de partea Ucrainei. Nu vom ceda în faţa propagandei şi presiunilor venite dinspre partidele aliniate Moscovei – FOTO