Numeroși proprietari consideră că despăgubirile sunt insuficiente și avertizează că ar putea contesta decizia în instanță, notează B365.
„S-au aruncat pe piață niște prețuri care sunt la jumătate. O să încerc și cu vecinii mei să văd, dacă este cazul o să apelăm la un avocat. Nu am nimic împotrivă, nu mă pot opune eu unei situații publice. Să fie suma corectă”, a declarat un bărbat care trăiește în casa lui de 30 de ani.
„Ai tot confortul să te trezești că vin ei și îți spun că trebuie să pleci pe suma de… să îmi dea banii care trebuie, nu să mă arunce din casa mea, că, vezi doamne, trebuie să primesc o pomană din partea lor”, a spus o altă proprietară.
Guvernul va aloca 142 de milioane de lei pentru exproprieri, care vizează 118 proprietăți și terenuri ce însumează peste 110.000 de metri pătrați. Inițial, despăgubirile au fost estimate conform grilei notariale, urmând ca valoarea finală să fie determinată prin evaluări individuale.
Guvernul a aprobat recent indicatorii tehnico-economici pentru extinderea Magistralei 4, secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul. Noul tronson va cuprinde stațiile:
- Gara de Nord 2
- Știrbei Vodă
- Bogdan Petriceicu Hașdeu
- Uranus
- George Rozorea
- Chirigiu
- Filaret
- Eroii Revoluției 2
- George Bacovia
- Toporași
- Nicolae Cajal
- Luică
- Giurgiului
- Gara Progresul
Extinderea Magistralei 4 va crea un nod intermodal important, conectând transportul feroviar regional, național și internațional cu zona urbană.
Aceasta va deveni cea mai mare linie de metrou pe direcția Nord-Sud a Bucureștiului, legând aeroporturile Otopeni și Băneasa cu gările Băneasa, Basarab, Gara de Nord și Gara Progresul.
Deși proiectul promite îmbunătățiri semnificative ale infrastructurii de transport, impactul asupra proprietarilor afectați rămâne o problemă sensibilă.
Mulți cer o reevaluare corectă a proprietăților lor și se simt nedreptățiți de sumele oferite ca despăgubire.