ANM – Averse, descărcări electrice şi vânt, joi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul şi estul Munteniei, nord-estul Olteniei / Coduri galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică în Tulcea şi Constanţa, de joi seară

Meteorologii anunţă averse, descărcări electrice şi vânt, joi, în Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul şi estul Munteniei, nord-estul Olteniei. De asemenea, de joi seară până vineri dimineaţă, judeţele Tulcea şi Constanţa se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferică, iar zona litorală a judeţului Constanţa va fi sub avertizare cod portocaliu.

O atenţionare meteorologică cod galben de instabilitate atmosferică este valabilă pentru intervalul 29 august, ora 10 – 29 august, ora 23.

”În Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, sudul Transilvaniei, nordul şi estul Munteniei, nord-estul Olteniei, local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 50…60 km/h) şi vijelii. Izolat vor fi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmite ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe alocuri şi în celelalte zone.

În intervalul 29 august, ora 23 – 30 august, ora 10, este în vigoare o acvertizare meteorologică cod portocaliu, fiind prognozate averse torenţiale, importante cantitativ Z

”În zona litorală a judeţului Constanţa vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp”, precizează meteorologii.

În acelaşi interval, este valabilă şi o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, fiind anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii.â

”În judeţul Tulcea şi zona continentală a judeţului Constanţa, vor fi averse şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, este mesajul ANM.

Dominic Fritz, după scandalul mitei de la Spitalul Municipal Timişoara: Sunt siderat şi înfuriat/ Dovezile prezentate de procurori în comunicat sunt copleşitoare

UPDATE – Vrancea – Accident în lanţ în care au fost implicate patru autovehicule, inclusiv o maşină a Poliţiei. Opt persoane, inclusiv cinci poliţişti, au fost rănite – FOTO