Deputatul Alin Ignat demisionează din PNL, după ce a fost votat pe poziţia a patra a listei pentru alegerile Parlamentare, poziţie considerată neeligibilă

Deputatul Alin Ignat demisionează din PNL, în condiţiile în care a fost votat pentru locul al patrulea pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, loc considerat neeligibil. El şi-a anunţat intenţia pe un grup intern de partid, printr-un mesaj critic în care vorbeşte despre „parcursul PNL tot mai zdruncinat de impostură, de mediocritate, de găşti şi interesele lor rupte de realitatea oamenilor”, relatează Ziarul Unirea, căruia parlamentarul i-a confirmat ulterior demisia.

„Dragi colegi, membri simpli şi simpatizanţi PNL, Vă mulţumesc pentru susţinerea pe care mi-aţi acordat-o în ultimii ani, în care am muncit împreună pentru oameni şi pentru PNL. Am păstrat tot timpul speranţa că alături de cei de bună credinţă şi de bună calitate din acest partid, putem redresa corabia, putem schimba ceva în parcursul PNL tot mai zdruncinat de impostură, de mediocritate, de găşti şi interesele lor rupte de realitatea oamenilor. Constatând că, personal, am eşuat în acest obiectiv, vă doresc mult succes în lupta cu impostorii tot mai mulţi, tot mai uniţi şi tot mai determinaţi împotriva voastră, a oamenilor decenţi din acest partid. Multă sănătate!”, este mesajul transmis de deputatul Alin Ignat, joi dimineaţă, pe un grup intern PNL şi citat de Ziarul Unirea.

Alin Ignat a confirmat pentru publicaţia citată că a demisionat, precizând că în zilele următoare va comunica motivele şi ce va face.
Nici Alin Ignat şi preşedintele  PNL Alba, Ion Dumitrel, nu au putut fi contactaţi pentru alte comentarii.

Demisia lui Alin Ignat are loc în contextul în care, miercuri seară, organizaţia judeţeană a votat lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare din acest an, iar Ignat se afla pe locul al patrulea, considerat neeligibil.
Pe primul loc pe listă de află deputatul Florin Roman, urmat de Alexandru Radu şi Daniel Breaz. 
Pentru Senat, candidaţii aflaţi pe locuri eligibile sunt Silviu Ponoran şi Claudiu  Răcuci.

Ciolacu spune că a discutat şi dimineaţă cu Ciucă despre comisarul european: Aceste discuţii, inclusiv cu preşedinta Comisiei, nu sunt secrete, ci doar discrete/ Dacă pentru un portofoliu cea mai potrivită persoană e o femeie, vom nominaliza o femeie

Marcel Ciolacu, la obiectivul de investiţii „Magistrala de metrou M6”: Toate ţările mari, Spania, Italia, Germania, Portugalia, au dezvoltat infrastructura având deficite mai mari / Obligaţia mea, să asigur finanţarea