Jannik Sinner, calificare facilă în turul doi la US Open

Știri de azi | Jannik Sinner, calificare facilă în turul doi la US Open - Știri de azi |
#image_title

Liderul ATP, Jannik Sinner, s-a calificat uşor în turul al doilea al US Open, învingându-l pe cehul Vit Kopriva (numărul 89 mondial), scor 6-1, 6-1, 6-2,

La ultima sa apariţie pe circuit, în finala Masters 1000 de la Cincinnati, acum o săptămână, italianul părea epuizat, fiind nevoit să abandoneze (la 5-0) în faţa celui mai important adversar al său, spaniolul Carlos Alcaraz.

Potrivit acestuia, cauza ar fi un „virus” care provoacă accese de slăbiciune, de care s-au plâns şi alţi jucători prezenţi în Ohio. Vineri, Sinner a declarat că se simte mai bine, dar nu este încă 100%. Cu excepţia unei uşoare scăderi de ritm la sfârşitul setului al treilea, Sinner a trecut fără probleme de primul său meci din cadrul turneului de la New York, marţi.

„Sunt foarte fericit că sunt din nou sănătos”, a declarat el după această primă victorie. „Sunt foarte mulţumit de performanţa mea de astăzi”, a spus Sinner după ce a stat pe teren o oră şi 38 de minute.

Principalul său rival, Carlos Alcaraz, se calificase deja, cu o zi înainte, în turul al doilea.

Știri de azi | Brăila: Poliţiştii, sesizaţi de un copil că o femeie nu poate ieşi din uscătorul unui bloc/ Ea ceruse ajutor după ce uşa s-a blocat/ Femeia nu se mai afla acolo la sosirea poliţiştilor, întrucât a reuşit să iasă - Știri de azi |

Brăila: Poliţiştii, sesizaţi de un copil că o femeie nu poate ieşi din uscătorul unui bloc/ Ea ceruse ajutor după ce uşa s-a blocat/ Femeia nu se mai afla acolo la sosirea poliţiştilor, întrucât a reuşit să iasă

Știri de azi | Pachetul 2 de măsuri, aproape de adoptare! Cseke Attila anunță acordul coaliției pe ‘diverse paliere’ și pașii următori - Știri de azi |

Pachetul 2 de măsuri, aproape de adoptare! Cseke Attila anunță acordul coaliției pe ‘diverse paliere’ și pașii următori