34 de militari columbieni, luaţi ostatici în sudul amazonian al Columbiei de către rebeli din gherila Statul Major Central

Știri de azi | 34 de militari columbieni, luaţi ostatici în sudul amazonian al Columbiei de către rebeli din gherila Statul Major Central - Știri de azi |
#image_title

Pedro Sanchez nu precizează de când se află militarii pe mâna rebelilor din cadrul Statului Major Central (Estado Mayor Central, EMC), o gherilă disidentă în cadrul fostelor Forţe Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) care au semnat un acord de pace, în 2016, însă subliniază că zece rebeli au fost ucişi în confruntări armate, duminică, şi că alţi doi rebeli au fost capturaţi.

Militarii au fost răpiţi în urma ”acţiunii ielgale şi criminale a unor persoane îmbrăcate în civil care spun că deţin militari”, precizează ministrul.

În Columbia, ţărani, obligaţi sau manipulaţi de către grupări armate care-şi exercită controlul în regiune, reţin adesea militari sau poliţişti – care nu ripostează şi nu deschid focul împotriva unor civili.

Armata columbiană şi-a intensificat acţiunile împotriva EMC, condus de către Ivan Mordisco în urma unui atentat cu un camion-capcană, joi, la Cali, al treilea cel mai populat oraş din Colmbia, soldat cu zece morţi şi 60 de răniţi, atribuit de către autorităţi acestei diisidenţe importante a fostelor FARC.

Doi membri ai EMC au fost arestaţi în legătură cu acest atentat, în faţa Şcolii Militare de Aviaţie.

Alt camion-capcană nu a explodat.

Tot joi, în apropiere de Medellin, al doilea cel mai important oraş din Columbia, 13 poliţişti au fost ucişi în schimburi de focuri şi în urma lansării unei drone explozive împotriva unui elicopter, în timp ce forţele de ordine înconjurau o plantaţie de coca, în cadrul unei campanii de eradicare.

Columbia este cel mai mare producător mondial de cocaină.

Autorităţile atribuie acest atac unei grupări din cadrul EMC, care se află în conflict cu aripa principală, condusă de Ivan Mordisco.

În urma acestor atacuri, Pedro Sanchez a anunţat că statul columbian desfăşoară toate mijloacele pentru a ”neutraliza ameninţările” la adresa securităţii, într-o ţară care traversează cea mai gravă criză de violenţă din ultimii zece ani.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | ‘România nu are în acest moment o strategie adevărată pentru românii din diaspora’ – Nicuşor Dan - Știri de azi |

‘România nu are în acest moment o strategie adevărată pentru românii din diaspora’ – Nicuşor Dan

Știri de azi | Test reuşit pentru Starship. După o serie neagră de eşecuri, mega-racheta lui Elon Musk marchează o revenire de succes – VIDEO - Știri de azi |

Test reuşit pentru Starship. După o serie neagră de eşecuri, mega-racheta lui Elon Musk marchează o revenire de succes – VIDEO