Un bărbat a fost arestat pentru că a ars un drapel american chiar în apropriere de Casa Albă, în semn de sfidare la adresa lui Trump – VIDEO

Știri de azi | Un bărbat a fost arestat pentru că a ars un drapel american chiar în apropriere de Casa Albă, în semn de sfidare la adresa lui Trump – VIDEO - Știri de azi |
#image_title

Un bărbat a fost arestat în apropierea Casei Albe după ce a dat foc unui drapel american pentru a protesta faţă de decretul lui Donald Trump care interzice astfel de acte, a anunţat marţi poliţia, informează AFP.

Arestarea a avut loc luni seara, la câteva ore după ce preşedintele american a semnat un decret care pedepseşte cu un an de închisoare pe oricine arde drapelul naţional, deşi Curtea Supremă a considerat într-o hotărâre din 1989 că un astfel de act ţine de libertatea de exprimare, un drept fundamental protejat de Constituţie şi de care administraţia Trump face mare caz.

„Ard acest steag în semn de protest faţă de acest preşedinte fascist ilegal care ocupă această funcţie”, a strigat bărbatul într-un megafon, într-un mic parc din apropierea Casei Albe, potrivit unui videoclip distribuit pe reţelele sociale şi în mass-media locală.

El a afirmat apoi în faţa compatrioţilor săi că a luptat timp de 20 de ani în armata americană, în special pentru a apăra „dreptul fiecăruia dintre voi de a vă exprima”, după cum le-a spus el.

„Este dreptul nostru garantat de Primul amendament (al Constituţiei) să ardem acest steag, indiferent ce spune preşedintele”, a adăugat el. Apoi a dat foc drapelului, care aparent fusese îmbibat într-un produs inflamabil.

Agenţii Secret Service, agenţia însărcinată cu protejarea personalităţilor politice importante din Statele Unite, au stins apoi focul cu un extinctor înainte de a-l reţine pe individ.

Poliţia parcurilor a confirmat marţi că l-a arestat, în temeiul unei legi federale care interzice aprinderea focului fără autorizaţie în parcurile publice.

Donald Trump a făcut referire luni la hotărârea din 1989, dar a susţinut că arderea steagului american poate uneori să nu fie acoperită de Primul Amendament, în special atunci când „este susceptibilă să incite la o acţiune ilegală iminentă”. El a cerut Departamentului Justiţiei să „acorde prioritate aplicării (decretului) în măsura posibilului”.

 

Știri de azi | Phenianul taxează declaraţiile preşedintelui Coreei de Sud făcute în Biroul Oval şi spune că este un „ipocrit” - Știri de azi |

Phenianul taxează declaraţiile preşedintelui Coreei de Sud făcute în Biroul Oval şi spune că este un „ipocrit”

Știri de azi | O operă de artă confiscată de nazişti în urmă cu 80 de ani, descoperită într-un anunţ al unei agenţii imobiliare - Știri de azi |

O operă de artă confiscată de nazişti în urmă cu 80 de ani, descoperită într-un anunţ al unei agenţii imobiliare