Christian Pulisic a fost convocat de selecţionerul Mauricio Pochettino în naţionala SUA pentru meciurile amicale împotriva Coreei de Sud şi Japoniei (la 6 şi 9 septembrie), după ce a lipsit de la Gold Cup.
Atacantul (78 selecţii, 33 goluri), care a disputat cincizeci de meciuri cu AC Milan în sezonul trecut, a ales să nu participe la Campionatul Americii de Nord, Americii Centrale şi Caraibelor pentru a se odihni şi a se recupera.
Decizia a stârnit critici din partea a doi foşti piloni ai echipei SUA, Landon Donovan şi Alexi Lalas, chiar înainte de înfrângerea americanilor în faţa Mexicului în finală (1-2).
Cu un an înainte de Cupa Mondială pe care o vor coorganiza împreună cu Canada şi Mexic, Statele Unite au început competiţia continentală din zona Concacaf în plină incertitudine, relatează L’Equipe.
Pulisic şi-a exprimat dorinţa de a participa la cele două meciuri amicale ale echipei naţionale dinaintea Gold Cup, împotriva Turciei (1-2) şi Elveţiei (0-4). Deşi nu a fost convocat de Pochettino pentru aceste două meciuri, jucătorul milanez a declarat că respectă decizia selecţionerului argentinian, chiar dacă nu înţelege motivele, precizând că cei care pun la îndoială angajamentul său faţă de echipa naţională sunt „total pe lângă subiect”.