China refuză să se alăture unor negocieri trilaterale, cu SUA şi Rusia, pentru dezarmare nucleară

Știri de azi | China refuză să se alăture unor negocieri trilaterale, cu SUA şi Rusia, pentru dezarmare nucleară - Știri de azi |
#image_title

China a declarat miercuri că este „nerezonabil şi nerealist” să i se ceară să se alăture negocierilor pentru dezarmare nucleară alături de Statele Unite şi Rusia, relatează Reuters.

Guo Jiakun, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin despre controlul armelor nucleare şi că doreşte ca şi China să se implice.

„Forţele nucleare ale Chinei şi ale Statelor Unite nu sunt deloc la acelaşi nivel, iar mediul strategic de securitate şi politicile nucleare ale celor două ţări sunt total diferite”, a declarat Guo.

China urmăreşte în primul rând o politică de nerecurgere la armele nucleare şi o strategie nucleară de autoapărare, a mai spus el, adăugând că Beijingul nu se va angaja într-o cursă a înarmărilor cu nicio altă ţară.

„Ţările cu cele mai mari arsenale nucleare ar trebui să îşi îndeplinească cu seriozitate responsabilităţile speciale prioritare în materie de dezarmare nucleară”, a spus Guo.

Trump a declarat luni reporterilor, înaintea întâlnirii sale cu preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung, că unul dintre lucrurile pe care SUA încearcă să le facă împreună cu Rusia şi cu China este „denuclearizarea” şi „este foarte important”, a subliniat el.

„Cred că denuclearizarea este un obiectiv foarte important, dar Rusia este dispusă să o facă, şi cred că şi China va fi dispusă să o facă. Nu putem permite proliferarea armelor nucleare. Trebuie să oprim armele nucleare. Puterea lor este prea mare”, a declarat Trump.

Ministrul de externe al Malaeziei a declarat luna trecută că China va semna un tratat al Asiei de Sud-Est care interzice armele nucleare în regiune, imediat ce toate documentele vor fi gata.

Știri de azi | România, bogată în resurse critice subterane, săracă în strategie la suprafață | Panorama unei zone miniere românești, simbol al paradoxului economic dintre bogățiile subterane și lipsa exploatării strategice.

România, bogată în resurse critice subterane, săracă în strategie la suprafață

Știri de azi | FIFA ameninţă cu suspendarea federaţia, echipa naţională şi cluburile din India - Știri de azi |

FIFA ameninţă cu suspendarea federaţia, echipa naţională şi cluburile din India