Psihiatrul american Rami Kaminski propune un concept inedit în psihologie: „otrovertul”, un tipar de personalitate care nu se încadrează în categoriile clasice de introvert sau extravert., notează The Guardian. Termenul descrie acele persoane care nu se aliniază curentelor dominante, preferând o orientare interioară diferită, greu de împărtășit de ceilalți.
Dacă introvertiții caută resurse în lumea lor interioară, iar extravertiții se hrănesc din contactul cu exteriorul, otroverții privesc „într-o direcție proprie”, afirmă Kaminski. În copilărie, psihiatrul a observat că nu simțea aceeași „vibrație colectivă” ca restul colegilor, iar mai târziu a realizat că acest tipar de personalitate nu este un defect, ci un potențial atu.
Într-o societate care valorizează apartenența și integrarea, a nu „aparține” poate fi interpretat ca o problemă psihologică. Însă, potrivit lui Kaminski, otroverții au un avantaj: o autonomie emoțională și intelectuală rară, care îi face mai rezistenți la „mentalitatea de turmă”.
Printre exemplele istorice de otroverți, psihiatrul amintește nume precum Frida Kahlo, Franz Kafka, Albert Einstein sau George Orwell, figuri care au sfidat convențiile și au influențat profund societatea prin gândirea lor originală.
O trăsătură definitorie este ceea ce Kaminski numește „imunitatea la fenomenul Bluetooth” – incapacitatea sau refuzul de a se „sincroniza” imediat cu emoțiile și dinamica unui grup. La adolescenți, acest lucru poate genera izolare și anxietate, dar la maturitate devine un atu, favorizând independența și creativitatea.
Specialiștii atrag atenția că recunoașterea acestui tipar de personalitate ar putea avea consecințe importante în diagnosticarea tulburărilor emoționale, inclusiv a depresiei.
Adesea, lipsa conectării sociale rapide este confundată cu simptome de retragere sau depresie, ceea ce duce la evaluări greșite. Identificarea otroverților ca o categorie distinctă ar putea ajuta medicii să facă diferența între o trăsătură de personalitate și o boală psihică.
Astfel, noul concept ar putea deveni un instrument util în psihiatrie, permițând o mai bună înțelegere a diversității umane și reducând riscul de supradiagnosticare a depresiei în cazul persoanelor care pur și simplu gândesc și simt diferit de majoritate.
