Înscrierile pentru ediţia din 2025 a crosului Sun Challenge, programată pe 5 octombrie în Parcul Natural Văcăreşti, au început, fondurile colectate urmând să fie utilizate pentru protejarea mai multor specii de amfibieni care trăiesc în această arie naturală urbană.
Organizatorii au precizat că taxa de participare este de 185 de lei, iar sumele strânse vor fi folosite pentru menţinerea habitatului necesar supravieţuirii a şase specii de amfibieni considerate esenţiale pentru echilibrul ecosistemului din parc. Înscrierile se fac exclusiv, în limita locurilor disponibile.
Crosul, ajuns la a şaptea ediţie, propune trei trasee – de 5, 10 şi 20 de kilometri – atât pentru amatori, cât şi pentru alergători profesionişti cu vârsta peste 18 ani. Startul va fi dat la ora 08:00, de pe Esplanada Nord.
Competiţia, programată pe 5 octombrie 2025, este susţinută de Centrul comercial Sun Plaza, deţinut de CPI România, şi de Administraţia Parcul Natural Văcăreşti.
Potrivit organizatorilor, competiţia Sun Challenge susţine în fiecare an o acţiune menită să îmbunătăţească habitatul natural al parcului. În anii trecuţi, comunitatea de sportivi amatori şi profesionişti a alergat pentru construirea de case plutitoare pentru coloniile de păsări sau a unei maternităţi pentru ţestoase, pentru conservarea vidrelor sau pentru construirea unui loc de joacă şi educaţie despre protecţia mediului pentru copii. Toate campaniile sunt construite pe baza unor analize atente ale ecosistemului natural, realizate de specialişti în biodiversitate.
Ediţiile anterioare au reunit peste 2.000 de participanţi şi au generat fonduri de aproximativ 50.000 de euro, folosite pentru proiecte de conservare a biodiversităţii în Parcul Natural Văcăreşti.