Guvernul Scholz înăspreşte legislaţia cu privire la portul armelor albe şi imigraţie înaintea alegerilor regionale din Saxonia şi Turingia, în urma atacului cu cuţitul de la Solingen

Guvernul german anunţă joi o înăsprire a legislaţiei privind purtarea armelor albe şi privind prestaţiile acordate anumitor solicitanţi de azil, o reacţie în urma atacului cu cuţitul de la Solingen (vest), în urmă cu trei zile, relatează AFP.

”Atentatul de la Solingen ne-a bulversat profund, iar (…) Guvernul reacţionează faţă de acesta printr-o înăsprire a măsurilor”, a anunţat într-o conferinţă de presă, la Berlin, ministrul de Interne Nancy Faeser.

Cele trei partide din coaliţia cancelarului Olaf Scholz – Partidul Social Democrat (SPD, Verzii şi Partodul Liberal (FDP) – se află sub presiune după acest atac soldat cu trei morţi, în contextul în care duminică au loc alegeri regionale în estul Germaniei în care ar putea să triumfe Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).

Între principalele măsuri anunţate se află interzicerea purtării armelor albe la adunări populare – sărbători sau târguri – şi în mijloace de transport de lungă distanţă – trenuri şi autobuze -, a anunţat Nancy Faeser.

”EXPULZAREA CRIMINALILOR PERICULOŞI”

Nancy Faeser a anunţat totodată anularea ajutoarelor destinate solicitanţilor de azil care au intrat în Uniunea Europeană (UE) pe teritoriul altui stat membru înainte de a veni în Germania.

”Acţionăm pentru a ajunge rapid la posibilitatea expulzării criminalilor periculoşi către Afganistan şi Siria”, a anunţat Nancy Faeser..

AfD speră să profite, în alegerile regionale din Saxonia şi Turingia – de pe urma acestui atac cu cuţitul care a avut loc vineri seara, în timpul unor festitvităţi comunale la Solingen, de comiterea căruia este suspectat un sirian în vârstă de 26 de ani care ar avea legături cu organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI).

Acest atac a reasus în prim-plan în Germania dezbateri cu privire la imigraţie şi la siguranţa publică.

Un fost adjunct al ministrului rus al Apărării, Pavel Popov, arestat cu privire la ”fraudă”

Conference League: Pafos – CFR Cluj ratează calificarea în faza următoare, după 0-3 cu Pafos