Handbal feminin: Campioana CSM Bucureşti, victorie dificilă cu Minaur Baia Mare în prima etapă a Ligii Naţionale

#image_title

Campioana CSM Bucureşti a debutat cu victorie în noua ediţie a Ligii Naţionale, sâmbătă, pe teren propriu, cu formaţia Minaur Baia Mare, scor 34-33 (15-17).

Principalele marcatoare ale partidei au fost Omoregie 6 goluri, Ostergaard 6, Hansen 5, pentru CSM, respectiv Lundback 7, Woller 6, Spugnini 6, Quintino 5, pentru Minaur, care înaintea confruntării a anunţat un transfer realizat în aceeaşi zi – jucătoarea Dziyana Ilyina. CSM Bucureşti s-a impus mult mai greu decât o arată scorul, după un joc ezitant, pigmentat cu ratări şi pe fondul unei apărări ”visătoare”. A fost condusă mare parte din meci, iar în prima repriză chiar şi la 6 goluri, fiind la conducere prima dată abia în minutul 48 (27-26).

A fost şi primul meci oficial al campioanei fără Cristina Neagu în lot, căpitanul care şi-a încheiat cariera în 8 iunie, după opt sezoane consecutive la CSM Bucureşti.

În etapa inaugurală a stagiunii interne s-a înregistrat şi o surpriză, Rapid Bucureşti fiind învinsă pe teren propriu de CSM Slatina, scor 26-25. Tot sâmbătă, Gloria Bistriţa – HC Zalău, scor 35-19.

În cursul serii se mai dispută Corona Braşov – CSM Galaţi, SCM Craiova – CSM Tg. Jiu, iar duminică Dunărea Brăila – SCM Râmnicu Vâlcea.

Etapa a II-a programează meciuri între 3-10 septembrie, interval în care vor debuta în noul sezon al Ligii Campionilor, CSM Bucureşti, cu Ikast, în deplasare (grupa B, 7 septembrie) şi Gloria Bistriţa, cu Storhamar, pe teren propriu (grupa A, 6 septembrie).

 

Românii, printre cei mai afectaţi din UE în privinţa accesului la servicii de îngrijire stomatologică

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor