Poliţistul din Cluj reclamat pentru tâlhărie, cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce la locuinţa sa a fost găsit un cartuş de armă letală

Știri de azi | Poliţistul din Cluj reclamat pentru tâlhărie, cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce la locuinţa sa a fost găsit un cartuş de armă letală - Știri de azi |
#image_title

Poliţistul din Cluj reclamat că a tâlhărit o tânără, luându-i banii cu care o plătise pentru a face sex cu ea, este cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce la locuinţa sa a fost găsit un cartuş de armă letală, în timpul unei percheziţii făcute de colegii săi.

Poliţiştii din cadrul Biroului Control Intern din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, au făcut o percheziţie domiciliară, la locuinţa din Floreşti a poliţistului reclamat că a tâlhărit o femeie pe care o plătise pentru a face sex cu ea. 
 
„În urma acesteia a fost descoperit un cartuş pentru armă letală, de 9mm, motiv pentru care cercetările au fost extinse, din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, informează, vineri, IPJ Cluj.

În cursul zilei de joi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care instrumentează dosarul în care poliţistul este acuzat de tâlhărie a dispus plasarea inculpatului sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu monitorizare electronică.

Ancheta în cazul poliţistului clujean a început după ce, miercuri, o tânără de 21 de ani a sunat la 112 şi a reclamat că, în timp ce se afla într-o locuinţă din localitatea Floreşti, a fost agresată fizic de către un bărbat care a plătit-o pentru a face sex cu ea.

”La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti, iar din primele cercetări a reieşit că aceasta ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite cu un bărbat de 43 de ani, contra unei sume de bani, ulterior acesta agresând-o fizic şi sustrăgându-i suma de bani.(…) Bărbatul în cauză este angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, iar în prezent, acesta îşi desfăşura activităţile de serviciu în cadrul unui compartiment care nu intră în sfera activităţilor judiciare, deoarece în cursul anului 2021 a fost cercetat în cadrul unui dosar penal”, au informat, joi seară, oficialii Poliţiei judeţene Cluj.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că anterior poliţistul fusese cercetat într-un dosar care vizează infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Știri de azi | Nereguli descoperite de autorităţi la un festival organizat de Primăria Ploieşti, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie” – FOTO - Știri de azi |

Nereguli descoperite de autorităţi la un festival organizat de Primăria Ploieşti, inclusiv „prejudicierea interesului public, prin utilizarea reţelelor de apă şi energie” – FOTO

Știri de azi | Un conservator bogat, Anutin Charnvirakul, a fost ales prim-ministru pentru a scoate Thailanda din criză. Poreclit „Noo”(Şoarece), este considerat un adevărat cameleon politic - Știri de azi |

Un conservator bogat, Anutin Charnvirakul, a fost ales prim-ministru pentru a scoate Thailanda din criză. Poreclit „Noo”(Şoarece), este considerat un adevărat cameleon politic