Pompierii intervin, vineri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins turlele unei biserici din judeţul Suceava şi încearcă să oprească extinderea la întreaga clădire.
”Incendiu izbucnit la o biserică, din localitatea Botuş, com. Fundu Moldovei. La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu 5 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, vineri, ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că incendiul se manifestă generalizat la turlele bisericii, cu pericol de propagare la întregul lăcaş.

Se lucrează pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor.
Până la ora transmiterii acestei ştiri nu sunt semnalate victime.