Poliţia britanică a arestat 425 de persoane la o manifestaţie în sprijinul Palestine Action

Știri de azi | Poliţia britanică a arestat 425 de persoane la o manifestaţie în sprijinul Palestine Action - Știri de azi |
#image_title

Poliţia britanică a arestat sâmbătă 425 de persoane la o manifestaţie în sprijinul Palestine Action. Este ultima rundă de arestări ale susţinătorilor grupării pro-palestiniene, care a fost interzisă de guvern fiind considerată organizaţie teroristă, relatează Reuters.

Marea Britanie a interzis organizaţia Palestine Action în iulie, în temeiul legislaţiei antiteroriste, după ce unii dintre membrii acesteia au pătruns într-o bază a Forţelor Aeriene Regale şi au avariat avioane militare.

Grupul, care a vizat şi companii din domeniul apărării din Marea Britanie cu legături cu Israelul, acuză guvernul britanic de complicitate la ceea ce consideră a fi crime de război israeliene în Gaza.

Poliţia a arestat sute de susţinători ai Palestine Action în ultimele săptămâni în temeiul legislaţiei antiteroriste, inclusiv peste 500 într-o singură zi luna trecută, mulţi dintre ei având peste 60 de ani.

Sâmbătă, sute de manifestanţi s-au adunat în apropierea parlamentului, în centrul Londrei, pentru a protesta faţă de interdicţie, mulţi dintre ei ţinând pancarte pe care scria: „Mă opun genocidului. Susţin Palestine Action”.

Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat că mai multe persoane au fost reţinute pentru o serie de infracţiuni, printre care agresiunea asupra poliţiştilor şi sprijinirea unei organizaţii interzise.

„Ofiţerii … au fost supuşi unui nivel excepţional de abuzuri, inclusiv pumni, lovituri cu piciorul, scuipături şi aruncarea de obiecte, pe lângă abuzuri verbale”, a precizat poliţia într-o postare pe X.

Interzicerea Palestine Action plasează grupul alături de Al-Qaeda şi ISIS şi face ca sprijinirea sau apartenenţa la organizaţie să fie considerată o faptă penală, pedepsită cu până la 14 ani de închisoare.

Poliţia a avertizat înaintea demonstraţiei de sâmbătă că orice persoană care va manifesta sprijin pentru grup va fi arestată.

Grupurile pentru drepturile omului au criticat decizia Marii Britanii de a interzice grupul ca fiind disproporţionată şi spun că aceasta limitează libertatea de exprimare a protestatarilor paşnici.

Guvernul a acuzat organizaţia Palestine Action că a provocat pagube penale în valoare de milioane de lire sterline şi afirmă că interdicţia nu împiedică alte proteste pro-palestiniene.

 

Știri de azi | The Guardian – Un medic foloseşte discursul de la conferinţa partidului Reform UK, condus de Nigel Farage, pentru a lega cancerul regelui Charles de vaccinul anti-Covid - Știri de azi |

The Guardian – Un medic foloseşte discursul de la conferinţa partidului Reform UK, condus de Nigel Farage, pentru a lega cancerul regelui Charles de vaccinul anti-Covid

Știri de azi | Vâlcea: Doi motociclişti care s-au rătăcit pe munte, în zona staţiunii Voineasa, în timp ce făceau enduro, recuperaţi de către jandarmi – FOTO - Știri de azi |

Vâlcea: Doi motociclişti care s-au rătăcit pe munte, în zona staţiunii Voineasa, în timp ce făceau enduro, recuperaţi de către jandarmi – FOTO