Autorităţile din judeţul Constanţa au activat, marţi, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident în care sunt implicate un microbuz cu 10 persoane şi un autoturism.
UPDATE: ”La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 7:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Oituz s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-a produs între un autoturism şi un microbuz de transport persoane, care ar fi circulat din sensuri opuse”, a transmis IPJ Constanţa.
UPDATE: ISU Constanşa a precizat că în evenimentul rutier sunt implicate 11 persoane, dintre care 10 din microbuz şi 1 din autoturism.
”Toate victimele sunt conştiente, în evaluare medicală la faţa locului”, a transmis ISU Constanţa, precizând că victima din autoturism nu este încarcerată cum s-a ştiut iniţial.
La faţa locului sunt 8 echipaje de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă, 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi 3 ambulanţe SAJ.
Trei persoane au fost preluate spre spital cu ambulanţele SAJ.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ISU Constanţa anunţă, marţi, că, la ora 07.20, a fost activat Planul Rosu de Intervenţie, după un accident rutier între un microbuz şi auturorism.
Evenimentul s-a produs la ieşire din Mangalia spre Albeşti.
”Posibil o persoană încarcerată, din autoturism”, anunţă ISU Constanţa.
Din primele informaţii, în microbuz ar fi 15 persoane.