Boeing a anunţat marţi că a livrat 57 de avioane în luna august, în creştere faţă de cele 48 din iulie, marcând cel mai ridicat nivel pentru această lună din 2018, când compania americană a predat clienţilor 64 de aeronave, transmite Reuters.
Până la 31 august 2025, Boeing ajunsese la 385 de livrări, depăşind deja totalul pe întreg anul 2024, de 348 de avioane.
Ritmul slab din anul trecut a fost afectat parţial de o grevă de şapte săptămâni a sindicaliştilor din zona Seattle, care a început însă abia în septembrie. Între timp, rivalul european Airbus a raportat 61 de livrări în august, ajungând la un total de 434 de aeronave în 2025.
Din totalul pe august, 42 de aparate au fost din gama 737 MAX, inclusiv şapte pentru Ryanair şi şase pentru United Airlines. De asemenea, compania a livrat 14 avioane widebody: nouă Dreamliner 787, patru 777 şi un 767. Clienţii chinezi au recepţionat nouă aeronave, dintre care şase 737 MAX şi două 787-9.
Pe partea de comenzi, Boeing a înregistrat 26 de contracte brute în august, inclusiv o comandă de 14 aeronave 777-9 din partea Cathay Pacific, cinci 737 MAX şi şapte 787 Dreamliner. Totodată, au fost anulate două comenzi pentru 737 MAX.
Per total în 2025, până la sfârşitul lui august, Boeing a acumulat 725 de comenzi brute, cu 46 de anulări şi conversii, menţinând un portofoliu oficial de 5.994 de avioane.