Alexandru Rogobete: Discuţia iniţială a fost următoarea: nu am cum să reduc bugetul Sănătăţii. Tot ce putem face şi e necesar de făcut este să optimizăm fluxurile, să optimizăm procesele din sistem/ Şase miliarde de lei pentru un an e o sumă importantă

Știri de azi | Alexandru Rogobete: Discuţia iniţială a fost următoarea: nu am cum să reduc bugetul Sănătăţii. Tot ce putem face şi e necesar de făcut este să optimizăm fluxurile, să optimizăm procesele din sistem/ Şase miliarde de lei pentru un an e o sumă importantă - Știri de azi |
#image_title

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că măsurile fiscal-bugetare care vizează sectorul sanitar nu sunt unele de austeritate, ci de eficientizare. Rogobete explică faptul că principala măsură care va duce la reducerea cheltuielilor în sistem, cea de scădere a numărului spitalizărilor continue, alături de celelalte măsuri luate, vor aduce o economie anuală la buget de şase miliarde de lei.

Ministrul Sănătăţii a explicat joi seară, la TVR Info, că încă de la debutul discuţiilor privind măsurile fiscal-bugetare a solicitat ca bugetul pentru Sănătate să nu fie redus, ci cheltuielile să fie eficientizate.

 
”Discuţia iniţială, de la care am plecat, a fost următoarea, şi anume că nu am cum să reduc bugetul Sănătăţii din această ţară. Tot ce putem face şi este necesar de făcut este să optimizăm fluxurile, să optimizăm procesele din sistem, astfel încât cu aceeaşi anvelopă bugetară să creştem accesul pentru mai mulţi oameni, să creştem accesul la medicaţie pentru mai mulţi oameni şi să creştem performanţa unităţilor sanitare. Or, iată că acest lucru a fost posibil fără tăieri, fără austeritate”, a afirmat Alexandru Rogobete.

 
El a catalogat deciziile cu impact bugetar asupra sistemului sanitar drept unele ”de bun simţ”, explicând că impactul bugetar este de aproape şase miliarde de lei.  
 
”Şase miliarde de lei pentru un an de zile este o sumă importantă. Cei mai mulţi bani vin din reducerea spitalizărilor continue. De acolo vin majoritatea sumelor şi o sumă importantă vine din creşterea taxei pentru clawback, este adevărat”, a explicat Rogobete.
 
El a exemplificat că investigaţiile medicale făcute în cadrul internării continue pot fi făcute în ambulatoriu cu costuri şi de cinci ori mai mici, iar de aici vine economia la buget.
 
Potrivit acestuia, reducerea numărului spitalizărilor continue este, de altfel, ”principala măsură din acest pachet legislativ”.
 
”Principalul efect la care ne aşteptăm este dat de orientarea pacienţilor către zona de ambulatoriu de specialitate şi reducerea internărilor nenecesare. Efectele sunt multiple. Pe de o parte, creşte accesul pacienţilor la astfel de servicii, şi pe de altă parte eficientizează şi reorganizează din punct de vedere fiscal-bugetar sistemul de sănătate”, a afirmat ministrul.
 
Rogobete a arătat că actul normativ poate ”nu va fi perfect din prima”, subliniind că pot exista ”nuanţări, optimizări”.

Știri de azi | Ministrul Sănătăţii: Discuţia avută cu ministrul Finanţelor, şi sigur găsim variante, este să lăsăm Casa de Asigurări de Sănătate la finalul anului 2025 fără datorii, astfel încât bugetul pe anul viitor să folosească banii pentru serviciile medicale - Știri de azi |

Ministrul Sănătăţii: Discuţia avută cu ministrul Finanţelor, şi sigur găsim variante, este să lăsăm Casa de Asigurări de Sănătate la finalul anului 2025 fără datorii, astfel încât bugetul pe anul viitor să folosească banii pentru serviciile medicale

Știri de azi | Ciprian Ciucu, despre Cătălin Drulă, primar general: La nivel teoretic, cred că este pregătit. Nu cred că ar fi un primar general mai bun decât mine / Cel mai bun primar a fost Băsescu, ca să fie foarte clar - Știri de azi |

Ciprian Ciucu, despre Cătălin Drulă, primar general: La nivel teoretic, cred că este pregătit. Nu cred că ar fi un primar general mai bun decât mine / Cel mai bun primar a fost Băsescu, ca să fie foarte clar