Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) consideră că incidentul cu drona rusească intrată în spaţiul aerian naţional şi care a survolat aproape 50 de minute teritoriul României „ridică întrebări serioase”. „Indiferent dacă a fost un test sau o ameninţare reală la adresa securităţii noastre naţionale, lipsa unor proceduri clare din partea autorităţilor transmite un semnal de slăbiciune. Această neclaritate nu mai poate continua”, afirmă Negrescu.
„România susţine nevoia de pace, dar are obligaţia să se apere. Acesta este rolul unui stat responsabil şi al unui partener credibil în NATO. Cazul recent al dronei ruseşti, care a survolat teritoriul României timp de aproape 50 de minute, ridică întrebări serioase”, afirmă Victor Negrescu într-o postare pe Facebook.
Europarlamentarul social-democrat scrie că, „indiferent dacă a fost un test sau o ameninţare reală” la adresa securităţii naţionale, „lipsa unor proceduri clare din partea autorităţilor transmite un semnal de slăbiciune”.
„Oamenii se întreabă pe bună dreptate: a existat sau nu drona? Era încărcată? Cum reacţionează statul român? Această neclaritate nu mai poate continua”, avertizează europarlamentarul.
Acesta adaugă că această „lipsă de claritate” generează „o imagine de stat slab, incapabil să se protejeze”, în condiţiile în care drona „a reprezentat o ameninţare”.
Negrescu precizează că România trebuie „să demonstreze că este capabilă” să-şi protejeze teritoriul, „să reacţioneze ferm şi coordonat” împreună cu aliaţii din UE şi NATO.
Victor Negrescu aminteşte că, la nivel european, a iniţiat „demersuri concrete” pentru ca România să găzduiască noul Hub European de Securitate Maritimă la Constanţa.
„Am convins toţi eurodeputaţii români pro-europeni să susţină printr-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, această propunere strategică”, menţionează Negrescu.
El mai precizează că acest hub ar însemna securitate sporită la Marea Neagră, protejarea resurselor energetice, combaterea mai eficientă a ameninţărilor cu drone, investiţii în infrastructură şi un rol consolidat pentru portul Constanţa.
„România are nevoie de astfel de garanţii de securitate şi de proiecte strategice care să ne protejeze interesele”, mai scrie Victor Negrescu.


