Superliga: FC Botoşani – Petrolul Ploieşti 0-2. Golurile au fost marcate după minutul 90

Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia FC Botoşani, în etapa a opta din Superligă. Golurile au fost marcate în prelungirile meciului.

Meciul de la Botoşani nu a avut un ritm deosebit, cele două formaţii nebifând ocazii mari de gol. Petrolul a dat lovitura pe final. Mai întâi în minutul 90+4, când Fabricio Baiano a pasat şi Mihnea Rădulescu a deschis scorul, pentru ca după numai două minute Grozav să recupereze o minge în careu şi să marcheze la colţul lung. Petrolul s-a impus cu 2-0 şi este pe locul 4, cu 13 puncte, în timp ce FC Botoşani este pe 14, cu 6 puncte.

FC BOTOŞANI: Kukic – Adams Friday (A. Diez 57), Matricardi, G. Miron, Şeroni (Sadiku 46) – Ed. Florescu,  Aldair – Kaprof (Mouaddib 57), Bodişteanu (Mitrov 69), Ţigănaşu – E. Lopez (Chică-Roşă 46). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

PETROLUL: Zima – Ricardinho, Papp, Huja, L. Dumitriu – T. Keita, Jyry (M. Bratu 80) – D. Radu (M. Rădulescu 61), Hanca (Baiano 61), Grozav – Tudorie (Akosah-Bempah 69). ANTRENOR: Mehmet Topal

Cartonaşe galbene: Kaprof 22, Ed. Florescu 49, Mitrov 87 / L. Dumitriu 18, Papp 53, Akosah-Bempah 90+2

Arbitri: Szabolcs Kovacs – Ioan Alexandru Corb, George Bogdan Duţă – Ovidiu Robu

Arbitri VAR: Horia Gabriel Mladinovici – Tunyogi Ferencz

 

Vaccinare antipolio la scară mare pe timpul unor ”pauze umanitare” în Fâşia Gaza

AUR anunţă că a stabilit priorităţile pentru sesiunea parlamentară: modificarea legii pensiilor şi protejarea românilor de criza energetică