Timiş: Incendiu la o anexă din curtea unei biserici, folosită în scop didactic/ 35 de copii şi patru cadre didactice au reuşit să iasă la timp

#image_title

Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, în curtea unei biserici din Dudeştii Noi, judeţul Timiş, aceasta fiind folosită în scop didactic. Un număr de 35 de copii şi patru cadre didactice au reuşit să iasă la timp din clădire.

Potrivit ISU Timiş, un incendiu a izbucnit la o anexă din curtea unei biserici, în comuna Dudeştii Noi. Anexa este utilizată în scop didactic.

Acolo s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara cu 4 autospeciale de stingere, precum şi 2 ambulanţe SAJ. În sprijin, a fost alertat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună.

”S-au autoevacuat în siguranţă 35 de copii şi 4 cadre didactice. Incendiul se manifestă pe aproximativ 80 mp (clădire şi acoperiş)”, a transmis ISU Timiş.

 

Sancţiuni decise miercuri de Comisia de Disciplină după incidente şi eliminări din Superligă

Fotbal: 19 suporteri italieni, reţinuţi la Paris după violenţe înaintea meciului PSG-Atalanta